Chiar nu înțelegem de ce se plîng unii că stăm prost cu absorbția banilor europeni. Păi, nu-s în stare cei de la UE să pună la bătaie atîția bani pe cît putem noi să tocăm pe fel și fel de chestii în urma cărora nu rămîne nimic. Că, uite, au ajuns pînă și băieții de la Serviciul de Telecomunicații Speciale să se joace de-a evenimentele pe banii UE. Sau ce, e vina noastră că POCA e noul POSDRU sau că ei ne dau bani așa, pentru fel și fel de chestii? Să vă povestim. Serviciul ăsta de Telecomunicații Speciale derulează un proiect numit „Optimizarea, eficientizarea cadrului procedural și digitalizarea proceselor de management al resurselor umane din cadrul STS“, plătit cu bani de la UE, prin acest POCA – Program Operațional Capacitatea Operativă, sanchi. Ei bine, în cadrul acestui proiect, un purcoi de bani merg pe evenimente. Adică formare profesională, ateliere de lucru, chestii din astea, care implică delegații, cazări la hotel, masă, dans și tot ce trebuie. Să fie agentul STS cît mai pregătit, gen. Iar toate astea costă, în cadrul proiectului, ceva mai bine de 3,3 milioane de lei plus TVA. Adică 1,6 milioane pentru evenimente, cursuri de formare carevasăzică, și aproape 1,8 milioane pentru ateliere de lucru, vizite prin țară și conferințe. De prima parte se ocupă trei firme, că ele au primit contractul, Best Smart Consulting SRL, Current Trends Consulting SRL și 1001 Afaceri SRL, toate trei obișnuite ale banului public, unele nici măcar la prima aventură prin bugetul STS, că doar am mai scris noi. De cea de a doua parte din purcoiul de bani, adică de cheltuirea lor, se va ocupa o altă tripletă, Tehno Art Solution SRL plus două ce s-au lipit și la prima felie, Best Smart Consulting și Current Trends Consulting. Acum, mai departe de faptul că niște mici firmulițe dubioase se ocupă de pregătirea angajaților STS, altfel o instituție ce ține de siguranța națională, e interesant că toată tărășenia asta cu evenimentele, plimbările și toate cele a fost pusă la cale fix în urmă cu un an, pe 15 mai 2020. Adică în plină pandemie. Sigur, s-au semnat contractele, după care s-a stat o vreme. Așa, pînă în toamnă, cînd, deși era tot stare de alertă și pandemie și nerelaxare, băieții de la STS o dădeau cu evenimentele. Acum, însă, că ne-am relaxat, s-au pus serios pe treabă. Din martie și pînă în mai au avut deja trei evenimente. Și încă mai urmează, că doar abia a început vara și, vorba aia, comunicațiile speciale se fac la malul mării sau la munte.
1.231 de vizualizăriEvenimente educativ-distractive la STS, pe bani de la UE

Zoom Evenimente educativ-distractive la STS, pe bani de la UE





