Artistul pop nu moare, el se clonează, îndeosebi în muzica pop. La fel cum Justin Bieber este, de fapt, toţi băieţii Backstreet Boys într-un singur ambalaj, aşa şi Florence Welch (Florence + the Machine) este Kate Bush. Clonele sînt, fireşte, discordante – lipseşte ceva din ADN-ul originar.
Focoasa roşcată cu pielea de lapte (şi nu vorbesc despre Kate Bush) ne rămîne fidelă nu numai nouă, dar şi ei însăşi – romantică, pasională şi clară în intenţii. Noul material* este extenuant, momentele de austeritate sînt aproape inexistente, iar vocea masivă a (să-mi permiteţi) Florenţei te pune la colţ. Şi îţi cam place. De asemenea, anul ăsta şi 2012 vor fi pe viaţă şi pe moarte pentru cariera ei. Pînă acum a scăpat întreagă, datorită primelor două single-uri vioaie, îmbelşugate. Păsărica măiastră care zbiară senzaţional încă este suportabilă. Ba chiar începe să-şi facă mai bine efectul.
* Florence + the Machine, Ceremonials, Island Records, octombrie 2011.
Gen „din aceeaşi categorie“
1. Marina & The Diamonds – Electra Heart. Albumul a fost anunţat pentru luna asta, dar încă e neterminat. Pînă atunci, ridicăm sceptici din sprînceană la cele două noi single-uri lansate.
2. Lana del Rey – Video Games/Blue Jeans. Puicuţa newyorkeză cu reminiscenţe vocale ale anilor ’40 şi cinematografie à la Vincent Gallo ocupă tot mai mult loc în bucata de caşcaval ce se numeşte „mental colectiv“.
3. Feist – Metals. După ce a vîndut milioane de albume, canadiana Leslie Feist rămîne aceeaşi artistă aventurieră, asta neînsemnînd inabordabilă. Indie sensibil, aproape de VH1.
