Gen FCSB nu e Steaua
Mircea Badea (chiar el): “Să spui despre ăsta că e «motociclist», cînd vezi cu ce se ocupă și ce carte de vizită are, e ca și cum ai spune că un fotbalist de la Steaua este automobilist pentru că șofează un BMW.” (Facebook, 2 februarie)
Ar fi bine ca fotbaliștii de la FCSB să nu afle că Mircea Badea i-a acuzat că nu sînt automobiliști. Nu de alta, dar mulți dintre ei se pricep destul de bine la bătăi prin baruri și ar fi păcat s-o luăm iar de la capăt, mai ales că tocmai au curățat oamenii ăia podeaua ringului din mall.
Gen La jumătatea goală
Răzvan Ciobanu (baciul fundulean): „Am o pereche de chiloţi fără fund, pe care nu i-am purtat niciodată. I-am primit cadou, în general nu port.” (Libertatea, 2 februarie)
Pentru posterioritate, ar trebui totuși să menționăm că, dacă porți chiloți fără fund, e ca și cum n-ai purta. E nasol dacă-i frig afară, dar dacă ai mîncat pepene cu bere se pot dovedi surprinzător de utili.
Gen Învățăturile salamice
Florin Salam (lăutăros): “Eu și când am greșit vreodată, n-am greșit să supăr oameni, am greșit pentru că așa a fost să fie. (…) Mie nu-mi fac femeile farmece. Cine crezi că-mi fac farmece mie: lăutarii!” (Libertatea, 1 februarie)
Se vede că Florin Salam e tot mai evlavios în ultima perioadă. Fix același citat îl găsim și în Biblie. “Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșelile oamenilor care n-au greșit să ne supere, au greșit că așa a fost să fie”.
Gen Mi-e gheață
Diana Bișinicu (o tanti): „Îmi îngheţ stratul de grăsime, la -8 grade. Doare puţin pentru că acest aparat separă stratul de grăsime şi slăbeşti localizat. Eu am aripioare şi niciodată, cu cea mai bună dietă, cu sport, nu am reuşit să slăbesc localizat.” (Libertatea, 31 ianuarie)
Cel mai probabil, Diana Bișinicu a fost în culmea fericirii în zilele alea în care a înghețat ploaia. A putut să-și înghețe stratul de grăsime, localizat, fără să dea nici un ban, nu trebuia decît să ieși afară și, dacă nu-ți prăbușeai tu stratul de grăsime pe gheață, venea gheața la tine localizat, cu tot cu copac și bucăți din acoperiș.
Gen Lore ipsum lore ipsum
Marina Almășan (ceaiul de la ora canci): „Şi atunci de ce oare ţăranca proastă din mine – cum s-au exprimat cîţiva revoltaţi, jignind o întreagă categorie socială – s-a apucat să ia apărarea prim-ministrului? De ce s-a simţit tentată să-şi atace colega de breaslă (…)? Nu mi se pare nimic dramatic în a avea o altă părere. (…) Homo homini lupus est.” (Wowbiz, 30 ianuarie)
Cu riscul de a jigni o întreagă categorie socială de pseudo-jurnaliste isterice, care scriu cu picioarele și își injectează cu floricele scumpicele fiecare propoziție, ca un personaj de Caragiale pe steroizi, țărăncile proaste nu sînt o categorie socială. În schimb, angajații TVR care lucrează acolo de pe vremea cînd limba oficială era latina sînt.