Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Foame de bani în Armata română

Zoom Foame de bani în Armata română

Aparent, creșterea bugetului apărării până la 2% din PIB n-a mulțumit toți generalii, coloneii și alți oameni de ispravă care alcătuiesc Armata română. Sunt bani buni, mai cresc niște solde, se mai cumpără niște armament, dar numai atât? Adică ea, Armata, să nu se mai poată mândri și ea cu niște rezultate sportive? Că la sporturile la care membrii clubului Steaua mai câștigă medalii nu se prea uită lumea, iar la sporturile la care se uită lumea Armata nu prea mai are echipă. Da, la fotbal se uită lumea, iar Armata nu are echipă de fotbal. Ce ne facem?

Ei, lucrurile s-au rezolvat între timp,

căci Armata română și-a făcut anul trecut echipă de fotbal. În cadrul clubului sportiv al Armatei a reapărut, după o pauză de 19 ani, echipa de fotbal. Pe care o cheamă Steaua, normal.

Nu vom reda aici întreaga istorie a echipei de fotbal, singura echipă românească ce a câștigat un trofeu major european, ci vom încerca să facem puțină lumină în istoria mai recentă, cea care a făcut posibil ca în ultima vreme să existe două echipe care pretind că sunt Steaua, una în prima ligă și una în liga a IV-a.

După 1990, echipele de fotbal

din campionatul României au început să aibă probleme financiare. Nu toate, ci cele care, pe rând, au început să-și piardă finanțarea. Primăriile, fabricile, ministerele care ținuseră în spate echipele de fotbal nu mai aveau bani. În plus, exista un interes major în ceea ce părea fotbalul ca afacere. După Campionatul Mondial de fotbal din 1990, fotbaliștii români, care până atunci nu se puteau transfera la echipe din străinătate decât prin fuga din țară, ca Belodedici, au ajuns să fie căutați de echipe străine. Care ofereau și bani buni pentru ei. Vasile Ianul, care conducea echipa de fotbal Dinamo, încă deținută de Ministerul de Interne, s-a prins repede cum stau lucrurile și a fost unul dintre primii care au câștigat bani din vânzarea de fotbaliști. Organele statului au conchis că a câștigat mai mult el, fără a avea dreptul, iar asta l-a dus în pușcărie. N-a stat acolo cât ar fi trebuit inițial, adică 12 ani, pentru că a intervenit prescripția în cazul transferurilor lui Dorinel Munteanu, Bogdan Stelea și Ioan Ovidiu Sabău.

Nu doar Dinamo a vândut mult și aparent ieftin, ci și Steaua. Steaua chiar a vândut mai mult, că avea de unde, la prețuri mari.

Unul dintre transferurile

controversate ale Stelei, dar care n-a dus pe nimeni în pușcărie, a fost transferul lui Ilie Dumitrescu la Tottenham, în 1994, după Campionatul Mondial din SUA. Fostul patron al clubului a povestit că a plătit pentru Ilie Dumitrescu 4,2 milioane de dolari, dar în conturile clubului Steaua (al Armatei) au intrat doar 2 milioane de dolari. Despre comandantul clubului Armatei la acea dată, Cornel Oțelea, impresarul care intermedia transferul a spus că a cerut 200.000 de dolari. Șpagă. Până la urmă nu s-a dovedit că ar fi primit ceva, dar pe drumul dintre Marea Britanie și România au dispărut de zece ori mai mulți bani decât șpaga cerută inițial. După acest transfer, Cornel Oțelea a fost schimbat din funcție cu Cristian Gațu.

A fost o perioadă frumoasă, aproape romantică, în care frații Becali, diverși generali și colonei, șefi de cluburi și alte personaje dubioase au făcut bani frumoși.

Cu bugetul de la Armată

diminuat de la an la an, cu banii din transferuri risipiți înainte de a intra în conturile clubului, Steaua a ajuns, înspre finalul secolului trecut, să aibă mai multe datorii decât rezultate și să se teamă pentru existența proprie. Ar fi fost păcat ca o câștigătoare a Cupei Campionilor să dispară din motive financiare, așa că generalii, coloneii și cine mai știe cine au găsit un salvator: Viorel Păunescu.

Viorel Păunescu n-a fost, vreodată, vreun investitor. Înainte de 1989 conducea un bar în care beau atât fiul cel mic al familiei Ceaușescu, cât și mulți fotbaliști de Națională. După 1989, împreună cu fratele său, George Constantin Păunescu, și cu bunii lor amici Viorel Hrebenciuc și Răzvan Temeșan, au început să rostogolească banii Băncii Române de Comerț Exterior (BANCOREX), totul sub privirile îngăduitoare ale lui Virgil Măgureanu. Au rostogolit ce-au rostogolit, până când banca a intrat în faliment și a fost preluată de către BCR. Dar, până atunci, frații Păunescu au reușit să devină foarte bogați, proprietari peste câteva hoteluri de top (Intercontinental, Rex, Lido) și alte câteva active obținute cu bani de la Bancorex, bani niciodată returnați.

Ei bine, în 1998,

prin intermediul un asociații, Viorel Păunescu a pus mâna pe Steaua, preluând de la Armată echipa, angajații, datoriile legate de plata fotbaliștilor și antrenorilor precum și pe cele legate de participarea în competițiile europene, dar și baza tehnică și multe alte lucruri. Din acel moment, Asociația Fotbal Club Steaua, care obținuse și dreptul de a folosi marca Steaua, urma să se ocupe atât de cheltuieli, cât și de încasări, luând de pe capul Armatei problema. Sigur, în protocolul de predare-primire, Armata încă mai plătea diverse lucruri, deloc neglijabile, cum ar fi cazări și cheltuieli de întreținere a bazei, că așa era capitalismul românesc pe vremea aia.

În anul 2000, protocolul a fost înnoit, iar asociația a preluat și datoriile pe care clubul Armatei le avea către AVAB și către Thonorb. Câteva milioane de dolari. Datorii pe care le-a plătit Gigi Becali, care deja se învârtea ca un corb pe lângă echipă, adus de Viorel Hrebenciuc să dea o mână de ajutor plină cu bani lui Viorel Păunescu, omul care făcea afaceri doar cu banii altora.

În cele din urmă, Becali

a pus mâna pe clubul de fotbal, în 2003, când asociația s-a transformat în societate pe acțiuni. Oricum, în acel moment, Steaua n-ar mai fi putut concura în Liga I la fotbal dacă ar mai fi fost deținută de către Ministerul Apărării Naționale. Nu din cauza reglementărilor UEFA, ci pentru că legea sportului din 2000 spune că pot participa la competițiile organizate de ligi profesioniste doar echipele care sunt organizate ca asociații sau ca societăți comerciale pe acțiuni. Iar Liga I este organizată de Liga Profesionistă de Fotbal. Un club al unui minister poate activa, în fotbalul românesc, în ligile inferioare, inclusiv Liga a II-a, sau în Cupa României, organizate, toate, de FRF. În Liga I, însă, nu are acces, câtă vreme este în vigoare actuala lege.

Deși protocolul din 1998/99

avea o valabilitate de douăzeci de ani, perioadă în care clubul de fotbal ar fi putut folosi fără griji marca Steaua, Armata s-a sucit între timp și a revendicat marca, obligând clubul de fotbal să-și schimbe numele și dând naștere unei noi echipe de fotbal.

Ce s-a întâmplat între timp de s-au răzgândit generalii și strategii?

În primul rând, Gigi Becali n-a mai fost un personaj prizabil și nici foarte atent cu șefii Armatei n-a mai fost, ca pe vremea când făcea afaceri cu terenuri, profitabile pentru el și neprofitabile pentru Armată, afaceri care au și dus la pedepse cu închisoarea pentru el și pentru fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, cel a cărui semnătură se găsește pe protocolul prin care Steaua nu mai era clubul de fotbal al Armatei.

În al doilea rând, dacă în 1998-1999 clubul era extrem de strâmtorat financiar, iar generalii și coloneii riscau să se sape după tranzacțiile lor cu jucători, în 2016-2017 Steaua era, de multă vreme, o afacere profitabilă. Cu banii veniți an de an de la UEFA, cu banii câștigați din transferuri, echipa de fotbal Steaua părea o vacă bună de muls iar. Armata a încercat, discret, să ia înapoi toată echipa, cu fotbaliști, conturi și tot ce mai avea ea, dar nu s-a putut. Au recuperat, în Justiție, marca. Pe care au vrut să i-o închirieze lui Becali sau să i-o vândă. La un preț de filme fantasy. Când nici asta n-a mers, Armata a făcut un pas înainte și și-a înființat echipă de fotbal. Care o ia de jos, din Liga a IV-a, dar speră să promoveze rapid, folosind banii de la bugetul Ministerului Apărării. Adică ai noștri, ai contribuabililor, care alocăm Armatei 2% din PIB.

Dacă echipa Armatei, CSA Steaua, va ajunge, în câțiva ani, să promoveze în Liga I, atunci generalii, coloneii și alții de pe-acolo vor fi nevoiți să reprivatizeze echipa, pentru ca aceasta să poată participa la meciurile din Liga I. Alți bani, altă distracție, alte comisioane.

Nimic nu ne spune însă că, după ce Armata va vinde din nou echipa de fotbal, nu-și va face alta, pentru că tot a învățat mișcarea.

5 comentarii

  1. #1

    Ce memorie, ce putere de a lupta cu hatisurile furaciunii…cred ca nici protagonistii nu-si mai tin minte manariile…Felicitari domnule PAH.

  2. #2

    Stimabil ( deși, un PIC tardiv…) expozeul dvs. Zic tardiv pt că, înainte ca Înalta Poartă (scuze, Curte) băsesciană să antameze irevocabibil idioțenia fără suport juridic real ref nume/marcă/siglă, nimeni n-a schițat vreun protest argumentat (de domeniul evidenței de ordin juridic, dealtfel) în baza căruia să se determine o decizie de respingere a elucubrațiilor talpaniene- la Năstase s-a putut evoca un astfel de -eventual- impact “public”…
    V-ați înrolat -cam-toți împotriva lui Becali, motivat, probabil, de ineptiile imunde emise frecvent de personaj, dar eludând, din păcate (pt sutele de mii de suporteri steliști) realitate a scriptică / faptică.
    Altfel, niciodată nu e prea târziu …

  3. #4

    Inexact, domnule! In primul rand AFC-ul lui Păunescu putea participa in competiții, așa cum o și făcea de fapt.
    In al doilea rand, HG 128/2003 a anulat HG 66/1999, implicit și Protocolul pe perioada de 20 de ani, iar părțile au fost repuse in situația anterioară, deci ceea ce fusese împrumutat la AFC de către CSA, a revenit la CSA, motiv pentru care Talpan a câștigat toate procesele.

    Deci societatea pe acțiuni fcsb sa, s-a făcut având aport social bunurile altora -CSA in speța, bunuri care nu erau in proprietatea actionarului AFC.

    Faptul ca becali a împrumutat cu câteva milioane clubul, nu ii dădea dreptul la mai mult de 10% din acțiuni, dacă se făcea un Audit corect. Steaua nu putea costa 3.000.000 atât cât a dat el!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • O dublă înmormîntare

    22 mai 2018

    Înainte s-o cotească de-a bușilea spre infern printr-un tub de ciment folosit la canalele de irigații din pustiul libian, Muammar Gaddafi, observînd că trădarea trăiește în concubinaj cu ofițerii din […]

  • Evreunul contra Israel?

    22 mai 2018

    Ca dovadă că prostia nu e monopol PSD, șeful PNL a făcut o plîngere penală pe adresa Torei iudaice, acolo unde legea talionului, a ochiului scos și a dintelui spart […]

  • Când Dragnea și Orban se joacă de-a Messi

    22 mai 2018

    Liviu Dragnea a luat politica externă pe cont propriu. Nu i-a cerut-o nimeni, nu exista nici o presiune, aproape că nu aveam ceva numit ”politică externă”. Și-atunci, în infinita-i înțelepciune […]

  • Convertirea pescarilor

    15 mai 2018

    Duhnea Ierusalimul ca o străveche bute, Imperiul avea platfus și nu primea nici vești și cum dădeam cu vîrșa prin bălțile stătute, de mila Lui ne-am transformat în pești.   […]

  • Iohannis la numărătoarea morților

    15 mai 2018

    “A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă”, zicea Klaus Iohannis, în noiembrie 2015, cînd norocul său politic incendia clubul Colectiv și îi aducea pe tavă […]