Vă aduceți aminte de Marile Proiecte ale zăpăucului de Șova? Sigur vă aduceți, sunt coșmaruri publice de care cu greu te vindeci. Ultimele mari proiecte ale PSD sunt Fondul Suveran de Investiții și companiile Primăriei Bucureștiului.
Noi suntem mândri că suntem români, noi facem ceva mare. Ce? Păi, adunăm mai multe firme cu capital de stat și facem ceva. Ce, exact? Le acoperim cu ceva mai mare. Și facem ceva mare, că asta e ideea.
Cum s-au adunat firmele în acest fond? Nimeni nu mai știe, pentru că la început erau doar firme profitabile. Acum, mai nou, găsești acolo și CFR-ul, spre exemplu, care e o gaură neagră formată din găuri negre.
Liviu Dragnea ne tot dă exemplul cu Norvegia și Polonia. Pe scurt: Norvegia a băgat în fondul lor de investiții banii pe care i-a scos din gaze și petrol. Anul trecut, fondul a avut profit de 131 de miliarde de euro.
Ca să înțelegem despre ce scară vorbim, e bine de reținut atât: România pune în fond, pentru primul an, 200 de milioane de euro.
Ce vor fi acești bani? E foarte simplu de bănuit: vor fi sume cheltuite cu organizarea, cu salariile, cu tot felul de idei care nu vor vedea în viața lor altceva decât hârtiile unor birocrați puși acolo de Putere pentru un salariu bun.
Or fi ei certați, dar șmecheria a rămas și la Primăria Capitalei. Gabriela Firea a înființat 22 de companii ale Primăriei, doar că hotărârea de consiliu prin care s-au înființat firmele tocmai a fost declarată nulă de instanță. Acest lucru, spune Firea, nu afectează cu nimic firmele. Nu, ele merg înainte, ca tancurile rusești. De ce? Simplu, ne povestește Firea: pentru că firmele pot fi închise doar printr-un proces, ne mai judecăm vreo zece ani, spune ea.
Ce se va întâmpla în acest timp – care sperăm să nu fie de zece ani –, totuși? Se va întâmpla că statul se va dovedi, a nu știu câta oară, un prost administrator. Și nu pentru că așa trebuie să fie statul, ci pentru că e vorba de PSD, de grupuri de interese, de diverse sifonări de bani publici.