Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Fotbaliada copiilor

Zoom Fotbaliada copiilor

Fotbalul se poate juca și cu stadioane goale. Am văzut la televizor și astfel de meciuri în care nu se auzea decît cum sună mingea lovită de jucători și ce-și ziceau ei înde ei, plus sfaturile pe care le primeau de pe margine.

Ideea celor de la UEFA de a lăsa copiii în locul adulților în tribune mi s-a părut cît se poate de bună. Căci ce obții de pe urma unui stadion gol? Îi întărîți și mai tare pe ultrașii siliți să stea acasă și care atunci cînd se pot întoarce la locul faptei vor comite răutăți și mai mari decît cele din cauza cărora echipa-gazdă a fost pedepsită să joace fără public. Pentru ei nu contează ce se întîmplă pe teren, ci ceea ce fac ei ca să-și manifeste prezența. Lor li se rupe dacă echipa pe care o susțin va fi amendată sau va fi silită din nou să joace cu stadionul gol. Ei joacă meciul lor în tribune, cu scandări scandaloase, cu petarde și cu brichete aruncate în capul arbitrului, iar apoi cu bătăi în afara stadionului cu fanii echipei adverse. Iar dacă UEFA decide că următorul meci al echipei pe care o susțin va avea loc fără public, ei se simt importanți, cu jocul lor ticălos din tribune, și au impresia că lumea le duce dorul cînd stadionul e gol.

Or, ideea celor de la UEFA, de a admite prezența copiilor de pînă la 14 ani la meciurile care ar trebui să se joace cu stadioanele goale, vine oarecum în continuarea faptului că, la meciurile internaționale, fiecare jucător trebuie dublat înaintea partidei de un copil care să le aducă aminte spectatorilor că fotbalul e totuși un joc. Chestia asta nu funcționează. Căci după ce copiii ies de pe teren, dar chiar și cu ei acolo, ultrașii își văd de blestemățiile lor, convinși că lumea le va duce dorul cînd vede un meci cu stadionul gol.

La meciul dintre România și Norvegia am avut pentru prima oară, după mulți ani, sentimentul că nimeni, dar absolut nimeni nu le duce dorul ultrașilor din tribune. Mai mult, că acești copii, cu aplauzele lor pe care le-au împărțit și norvegienilor, readuc tribuna la rostul ei, aidoma copilului care exclamă că împăratul e gol, în povestirea lui Andersen despre hainele cele noi ale împăratului. Iar împăratul gol e de această dată personajul colectiv al ultrașilor cu petarde, brichete, scandări oribile și alte alea. Să-i acuzi pe copii, ca antrenorul norvegienilor, că au făcut hărmălaie pe stadion, de nu se mai puteau înțelege cei de pe margine cu cei din teren, înseamnă să-ți dorești ca meciurile cu stadionul gol să nu fie altceva decît o paranteză pentru ultrași, nu ca ei să dispară de pe stadioane.

Hărmălaia copiilor de la acel meci m-a făcut să mă gîndesc, cu un început de dor, la vremea în care mă mai duceam pe stadion, fără să-mi fie teamă că voi fi prins la mijloc între conflicte de derbedei complexați sau că mă voi trezi lovit în cap de vreun scaun aruncat din tribune către nu se știe cine.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]