E sezonul sinuciderilor. A început cu doamna aia care a stat 30 de ore pe bloc, după care s-a aruncat în timp ce ăia umflau salteaua de salvare. A continuat cu vreo cinci-șase adolescenți în ultimele zile care s-au aruncat prin diferite locuri și chiar și cu clasicii nebuni care se suie pe stîlp, respectiv macara, și amenință că sar. Cazuri diferite care arată că, pur și simplu, românul nu e pregătit să înțeleagă sinuciderea.
În primul, în loc să respecte decizia unui adult de a-și lua viața, au început să arunce vina pe autorități, că nu și-au făcut datoria de a salva pe cineva cu de-a sila. Viața nu e un loc roz și pufos decît dacă ești imbecil. Pentru orice om normal, viața e un loc cel mult tolerabil. Și uneori, pentru un om normal, circumstanțele o fac intolerabilă. Moment în care e perfect dreptul acelui om să și-o ia. Spre exemplu, doamna care a stat 30 de ore pe bloc a trebuit să-și vadă fiica luptîndu-se cu SIDA de la vîrsta de 3 ani. Și-a privit copilul douăzeci de ani cum s-a chinuit și a murit. O experiență după care e perfect de înțeles și de respectat decizia ei.
Dar oamenii sînt egoiști. Nu îi interesează pe ei drama cu care nu putea aia să trăiască. Ei se gîndesc doar la frica lor de abandon din partea societății la nevoie. Și de-aia vor să vadă oameni cum sar, aterizează pe pernă și se ridică de acolo zîmbind și țipînd: „Sînt OK! A fost doar o scăpare! Mulțumesc, societate! M-am răzgîndit!”. Ca să se poată ei culca liniștiți. Că nu vor să înțeleagă de ce cad oamenii. Vor doar să știe că societatea e o plasă de siguranță care-i prinde, ca-n visele lor naive.
În cazul adolescenților se șoptesc clasicele două povești cu droguri și decepții amoroase. Să găsească ei vinovatul. Cine e porcul care a părăsit-o? Cine e animalul care i-a dat droguri? În loc să accepte că adolescenții sînt fataliști și fragili. Că au nevoie de oameni care să le spună că, deși problemele lor par mari acum, viața e lungă și o să fie atît de irelevante peste vreo zece ani încît o să pară glume.
Iar cerșetorii ăia de atenție care se suie pe macara și stîlp sînt ultima specie de oameni și își bat joc de tot actul grav al sinuciderii. Dar e un obicei foarte românesc. Să amenințe că se omoară dacă nu apar autoritățile sau oricine care, prin magie, să le rezolve problemele. De parcă ar trebui să-i servim noi, societatea, pentru privilegiul de a-i mai avea printre noi. Mai și pierd timpul serviciilor de urgențe. Să trimită lunetiștii mai bine. Nu e ca și cum ar veni cu un rost ăia de la Salvare și Pompieri. Că nu s-a aruncat nici unul dintre ăștia care vociferează. Pentru că încă mai vor să le fie rezolvate problemele. Ăia care se aruncă știu deja că asta nu se poate. O fac în liniște. Un act care trebuie înțeles și respectat. Nu tratat cu egoism, în funcție de niște frici personale și meschine.
Un om care nu mai considera ca viata merita continuata, are tot dreptul sa se sinucida. Iar popii aia spagari, muisti, sa ii faca slujba si sa il inmormanteze crestineste, gratis, ca nu ii da lui nimeni dreptul sa decida cine merge in Rai sau cu un etaj mai jos. Cea mai proasta meserie este la Patriarhie!
Societatea ar trebui sa aibe plase de salvare pentru membrii sai, altfel ce rost mai are sa ne supunem regulilor sale, dar isteria ca n-a fost salvata o femeie care… voia sa se sinucida e de neinteles. Ar trebui sa facem ca-n vremuri medievale: salvezi pe cineva de la moarte, iti iei raspunderea pentru persoana respectiva.