Fuga de realitate

Intrarea în adormire a românilor exact cînd ţările cu nerv încep să se trezească ne obligă la o reevaluare a imaginii noastre folclorice de sulă latină într-o izmană slavă.

Între cei doi poli ai lumii, Grecia, care a inventat democraţia, şi Statele Unite, care au pus-o în practică după trei mii de ani, noi ne-am jucat leapşa pe ouate, peticindu-ne orgoliul cu narcisiacul „boicot al istoriei“, ca să ne justificăm deşertul cultural şi o adormire în păpuşoi cu mult înainte de a se fi adus porumbul în Europa.

Ce indică seismograful nostru naţional cînd, datorită tremuriciului de care a fost cuprins Karl Marx în coşciug, oamenii au ieşit în stradă atît la Atena, cît şi la New York? Păi, în afara flăcăilor din Scorniceşti scoşi la înaintare de ştiristele cu bîzdîc, a barzilor ceauşişti reşapaţi, a boarfelor siliconate şi a bişniţarilor ce au strecurat urda prin pînza tricolorului ca să ne predea istoria pe burta goală, cine mai supravieţuieşte în această ţară cu hambarele doldora de kitsch?

Din Evul Mediu întunecat şi prelungit pînă în zilele noastre, ţăranul român, atins de o resemnare nătîngă, se scarpină în pălărie şi rîde mînzeşte că i-a răsărit scutul NATO în lanul de rapiţă, o să-şi mărite fetele cu ieniceri americani şi o să le cînte din frunză primarul ţuicar din Deveselu, de gît cu malacul yankeu, „iarăşi beau şi iar mă-mbăt, iar mă ling cîinii pe bot!“.

La aşa seceră, aşa ciocan, căci singurul loc unde proletariatul mioritic îşi etalează conştiinţa de clasă etilică sînt reclamele la berea ieftină, la vodca proastă şi la vinul de surcică. Biserica – bolnavă de elefantiazis. Academia – nicăieri. Universităţile, aidoma balenelor sinucigaşe, avortează pe o plajă pustie pui de şomeri, iar societatea civilă arde gazul pe la Cotroceni, în vre­me ce justiţia, bazată exclusiv pe ascultarea telefoanelor, îi pune cu botul pe labe pe oligarhi, pe sindicalişti şi pe mahării fotbalului.

Şi pentru că poporul trebuia să poarte un nume, i s-a spus Dan Diaconescu, adică PPDD.

Post Scriptum

Nici nu-mi terminai bine articolul că, ieşit la o gură de aer pe ştrase, m-am trezit depăşit de o droaie de cetăţeni care fugeau de mîncau pămîntul. Hopa, mi-am zis, a început şi la noi zavera. După cît sînt de dezbrăcăţei, precis ăştia-s şomerii de la Nokia fugăriţi de mascaţii lui Băsescu. Trebuie să-mi rescriu articolul de vre­me ce se mişcă ţara. Deja mă furnicau degetele la ideea frazei de început: „În plină criză a capitalismului, rămas aproa­pe în fundul gol, poporul dandiaconescian a ieşit în sfîrşit în stradă!“. Puhoiul protestatarilor, mînat de la spate de forţe obscure, părea de nestăvilit.

„Opriţi-vă, fraţilor“, am strigat, „nu vă lăsaţi intimidaţi de bestii! Înfruntaţi-i cu piepturile goale pe cei ce vă aleargă!“

„Nu ne aleargă nimeni, dom­nule“, mi-a strigat un bătrînel care-şi tîrîia cu entuziasm ţurloaiele, „sîntem ma­ratonişti!“