La 40 de ani și ceva, bărbatul trăiește o tinerețe postmodernă, nevrotică, solitară și interogativă. Nimic din confortul aparent al vîrstei – stabilitate, maturitate, siguranță, împlinire – nu există. În apele adînci ale sinelui înoată, ca niște pești înfometați, deruta, bîjbîiala, spaima și căutările înfrigurate.
Așa spune Arthur Suciu, care a scris un roman scurt, sincer și apăsat, unde se fotografiază de unul singur. Sînt fotografii fără blitz, imagini brute în care materia își arată porii, în care natura umană umblă dezbrăcată, taie și intimidează. Personajul principal și autorul își împrumută unul altuia identitatea pentru a se putea referi fiecare mai bine la defectele celuilalt.
Arthur e consultant politic, scrie discursuri pentru cei care mint citindu-le. E nevoit să umble cu laptop-ul sub braț prin lumea șarlatanilor din comunicare în căutarea unui salariu. Provincial, depășit de tehnicile urbane, izbit la fiecare pas de ritmul Bucureștiului, Arthur nu reușește să facă schimb de energie cu societatea. Cară după el sentimentul ratării, dar o face limpede și metodic, confruntînd permanent sila fiecărei zile cu citatele unor filozofi morți, pe care viața nu-i mai ia în seamă.
Arthur e furios pe neantul care îl încolăcește: impostura de la slujbă, relații cu femei proaste, o copilărie săracă în explicații, o familie la care se tot întoarce și nu găsește motive să rămînă. Își petrece nopțile bînd ca să-și dea curaj, coboară în subteranele orașului vechi și lîncezește în conversații filozofice cu prieteni bogați, care nu mai caută sensuri și finalități. Cînd și cînd, calcă accelerația și experimentează în teritoriul dintre ridicol și abjecție. Cînd o face lată, prietenii îl culeg de pe jos, îi îndeasă cîteva sute în buzunar și-l redau ciclurilor sale.
Tînăr, dar obsedat de îmbătrînire, talentat, dar bîntuit de eșec, Arthur trăiește o singurătate întortocheată în mijlocul oamenilor. Pe acest fundal negru, cartea își pune în mișcare umorul, un umor viu și răzbunător, care prelungește umbra personajelor pînă în lumea cunoscută. Șefii lui Arthur sînt două nume rău famate din industria comunicării, ușor de identificat, care se joacă cu oamenii, cu banii și cu focul. Lipsiți de scrupule și de idei, ei reușesc să-l scoată din sărite pe autor și să-i dea un scop pe termen limitat. Arthur iese din angoasă și se apucă să-i facă praf într-un roman – acest roman.
Cartea arată bine pe dinăuntru. E scrisă cu mînă sigură, concis, plăcut. Are ceea ce puține cărți au – umor, acțiune și ritm. Pe alocuri, recunoști atmosfera din Străinul lui Camus, dar nu în sensul plagiatului, ci al spontaneității.
Arthur e un scriitor dotat, știe ce să-i facă unei fraze, ba chiar unui roman întreg. În carte apare sub alt nume, dar e bine să știți că e vorba chiar despre el. Bravo, Arthur!
Arthur Suciu, În gaură, Editura Adenium, 2016.
166 de vizualizări
