Doi reprezentanți ai Departamentul pentru Energie al Statelor Unite au propus într-un discurs ca gazele naturale să fie numite “gaze ale libertății” sau “molecule ale libertății americane”. Cu această ocazie, mai mulți urmași ai dinozaurilor care și-au dat viața pentru crearea sus-numitelor gaze ale libertății au protestat sub sloganul “Păi, de-asta s-a murit la evoluție?”.
Un vapor de croazieră scăpat de sub control a intrat în plin într-un doc din Veneția. Sigur un Dorel a zis la un moment dat: “Dă-i, șefu’, dă-i, că merge așa! Merge, să moară familia mea, dacă nu intră pe canal îl dăm cu grăsime să intre. Păi, ce-i Veneția asta, aisberg să ne scufunde?”.
O femeie s-a pierdut 17 zile pe insula Maui din Hawaii, după ce a intrat în pădure ghidată de o voce nevăzută și n-a mai știut să se întoarcă la mașină. Probabil era vorba de genul acela de doamnă specială care se ceartă cu vocea GPS-ului care-i spune pe unde s-o ia, dar n-are nici o problemă, în schimb, să meargă la dracu’ în praznic urmărind vocea Sfintei Vineri.
Doi piloți de vînătoare au desenat din greșeală un penis pe cer, în timpul unui exercițiu de rutină. Să fim serioși, sigur e vorba de o confuzie comică. Adică cui nu i s-a întîmplat să zboare cu avionul pe cer și să deseneze un penis? Se întîmplă zilnic. De-aia nici măcar nu e indicat să te uiți ziua spre cer, că e Sodoma și Gomora acolo de la cîte avioane îl tranzitează. Dar revenind la lucruri serioase, putem să ne dăm seama cu ușurință că-i vorba de un accident de data asta pentru că e vorba de un penis mic, nu de unul mare, ca de obicei.
Coreea de Nord a lansat pe piață primul whisky produs în țară. Se zvonește că e o băutură destul de tare, dar curajoșii care o încearcă pot oricînd s-o dilueze cu propriile lacrimi.
Președintele filipinez Rodrigo Duterte a mărturisit, în timpul unei vizite în Japonia, că obișnuia să fie gay, dar căsătoria cu prima sa soție l-a vindecat. Cel mai probabil, domnul Duterte nu prea știe cum funcționează lucrurile. Pe de altă parte, e foarte posibil ca pe prima sa soție s-o fi chemat Marius.
Dezastrul economic din Venezuela i-a lovit cel mai tare pe mafioți, care acum nu-și mai permit nici măcar gloanțe și, chiar dacă și-ar permite, nu prea mai au ce să jefuiască. Poate într-un fel e mai bine că nu mai au gloanțe pentru că măcar așa depresia nu-i poate împinge spre sinucidere prin împușcare.






