Dacă Vasile Blaga n-ar fi un sac de cartofi căruia i se tot atribuie inteligență fără să existe vreo dovadă științifică, și dacă Crin Antonescu n-ar umbla la braț cu propriul epitaf politic, dreapta s-ar putea uni cu același succes cu care s-a rupt USL. Zic dreapta și nu "dreapta", fiindcă sinteza politică între PDL și PNL ar fi prima ocazie în care două platforme de partid n-ar fi nevoite să se înjure la fiecare punct.
Firește că PDL e capătul unei metamorfoze prin care Partidul Comunist și Securitatea au devenit comestibile și au putut fi înghițite de fanii președintelui Băsescu, dar de atunci a trecut ceva vreme, iar istoria a avut răgaz să piardă cheile de la dulapul cu schelete. La fel, turnătorii infiltrați în PNL au avut timp să moară de bătrînețe, iar securiștii din generația nouă, atașați mai tîrziu, au fost înfiați cu acte de orînduirea capitalistă. Ambele partide par curățate ideologic prin curgerea vremii, avînd fiecare de luptat doar cu criza de personal. Odată cu sfertul de veac irosit, cele două formațiuni arată mai potolite, ca și cum ar fi lasat-o mai moale cu hormonii, ca două curve bătrîne atinse de filozofie pe pragul nunții de argint. S-a așternut cumva peste ele patina obișnuinței noastre, iar acum, cînd le vedem tîmplele încărunțite, parcă ne vine să trecem cu vederea scenele de pornografie politică la care am fost martori.
Fără Traian Băsescu, fără trupa, fără toanele și fără tirania lui, PDL și-a modificat radical substanța politică. Cei rămași nu realizează pe de-a-ntregul, fiindcă instinctul de slugă e încă viu în partid, dar se zice că libertatea îi poate vindeca pînă și pe proști. Ei bine, acest PDL aflat teoretic în convalescență, își poate oferi o căsătorie logică, de data asta, cu PNL, și el ieșit dintr-o legătură morganatică, zdruncinat sentimental și cu resursele electorale pe sponci.
Liberalii și pedeliștii ar putea să ofere surpriza anului. Dacă n-ar fi tîmpiți – așa cum, în mod evident, sînt –, ar observa că, în afara urii pentru fostul partener, în afara dorinței de răzbunare și în afara doctrinei, îi unește și o aritmetică optimistă. La însumarea celor mai pesimiste sondaje, PNL + PDL ating cel puțin 30%. Dacă adăugăm și ura încrucișată a celor două bazine electorale, adică liberali care-l urăsc pe Ponta, pedeliști care-l urăsc pe Băsescu și nehotărîți care-i urăsc pe amîndoi, scorul e comparabil cu al PSD. Există satisfacții și în plan sufletesc. PDL poate trînti ușa în botul trădătorilor din PMP, iar PNL poate trage în Băsescu și în Ponta, la grămadă. Antonescu ar fi un candidat al dreptei fără ghilimele și ironii, și s-ar putea combina, în campanie, cu un Stolojan extras din autismul lui bruxellez și adus pentru poza de cununie. Cu sau fără lacrimi, cu dragă Stolo sau cu dragă Klaus, alipirea celor două partide-luzăr ar produce invidie și suspans. Unde mai pui că PMP, mica marionetă căreia președintele Băsescu îi ține halba pe cap, ar rămîne pe dinafară.
