Şi-o luase rău de la un fan petrolist acum vreun an. Era la Steaua fundaş. Acum este la Petrolul tot fundaş şi-a început să înjure Steaua, împreună cu fanii petrolişti.
Reporter: Ce eşti, maimuţă?
George Galamaz: De ce să fiu? Am fost cu fanii Petrolului.
Rep.: Fanii Petrolului ţi-au dat în cap acum vreun an.
G.G.: Unul dintre ei, m-am împăcat cu el.
Rep.: Totuşi, să faci ce zice şi face galeria nu e semn de mare curaj.
G.G.: Ţii cu Steaua?
Rep.: Nu, cu Rapidul. Urăsc Steaua, dar vorbesc de principiu. Nu înţeleg.
G.G.: E o scăpare, poftim. Te ia valul şi uite, se întîmplă.
Rep.: Cum să te ia valul?
G.G.: Păi, cel puternic este publicul. Nu-mi place să mă pun rău cu nimeni.
Rep.: Unde este personalitatea jucătorului?
G.G.: Păi, pe teren. Acolo trebuie să dai totul.
Rep.: Atunci?
G.G.: Patronul şi publicul, antrenorul şi colegii… e greu să nu te pui rău cu careva. Mai ales cu patronul şi publicul. Cum ai zile proaste, cum te dau afară. Or, fotbalistul trebuie să fie un…
Rep.: Maimuţoi.
G.G.: Tot o daţi cu maimuţoii. Nu un robot. Să facă investiţia. Or, nu poţi.
Rep.: E mai bine afară?
G.G.: Acolo este şi mai rău. Dar lumea vrea acolo, puţini ştiu ce înseamnă cu adevărat să alergi după minge în Spania, Anglia, Germania. E foarte greu.
Rep.: Ce e în sufletul tău, Galamaz?
G.G.: Nu prea ştiu ce să spun.
Rep.: E 1-1? E 2-0?
G.G.: 2-0! Cum altfel? Aşa doresc să fie la mine şi la toţi fanii. De ce?
