Gen Ne mințim ca la meteo
Victor Slav (precoc): “Prima mea iubită era mai mare decît mine. Cînd aveam 15 ani am mințit, i-am spus unei fete că am 18 ani. Pe mine m-a ajutat statura, aspectul, să par mai mare. Într-o zi m-am întîlnit cu ea în fața blocului. Eu eram afară și un taxi s-a oprit și din mașină a coborît ea. Am rămas mască. A trebuit să îi spun: băi, eu nu am 18 ani, am 15. Ea avea 19 (…). Ce am vrut să scot în evidență, cînd eram mic aveam prietene mai mari.” (Wowbiz, 12 noiembrie)
Ce vrem noi să scoatem în evidență e că golăneala asta n-a rămas pedepsită. De cînd i-a rupt inima fetei ăleia anunțînd-o de pedofilie, Victoraș n-a mai avut parte decît de prietene cu volum mai mare. Volum siliconic mai mare.
Gen
O insulă de bărbăție într-o mare de alte femei
Cătălin Botezatu (flușturatic mic): „Am făcut sex în grup și îmi place, la fel cum ador să fac dragoste în aer liber sau… să privesc. În patul meu au existat mai mult de două-trei femei în același timp, dar acum nu prea mai am timp pentru astfel de plăceri. Nu mi-am botezat bărbăția, dar cunosc bărbați care au făcut-o.” (Wowbiz, 10 noiembrie)
Performanțele lui Cătălin Botezatu sînt cu adevărat de invidiat. E greu să găsești și o singură tanti pricepută la menaj care să-ți schimbe cearșafurile, d-apăi două-trei deodată, care să-ți facă patul simultan. Cît despre informația că există bărbați care i-au botezat bărbăția lui Cătălin Botezatu, asta chiar n-ar mai trebui să mire pe nimeni.
Gen Prezic, prezic
Carmen Harra (cititoare în globul ocular): ”El e francez. Mie nu-mi plac bărbaţii blonzi. Mie îmi plac bărbaţii înalţi, frumoşi şi bruneţi. El e genul meu. E frumos şi înalt. E apropiat de vîrsta mea. Eu am o problemă aici, nu cred în diferenţele mari de vîrstă. Mai devreme sau mai tîrziu, se rupe (n.r. – relaţia). În 2018 vi-l prezint pe acest om. Nu îl cunosc deocamdată.” (Wowbiz, 10 noiembrie)
În caz că nu v-ați prins, doamna antezicătoare vorbește de bărbatul vieții dumneaei, pe care nu l-a cunoscut încă, dar pe care cu siguranță îl va înhăța în 2018. După descriere s-ar putea să aibă dreptate. Seamănă cu un ofițer francez al biroului antifraudă.
Gen Curvăsăreală și drogăreală
Gigi Becali (stîlp de moralitate): “I-am spus lu’ Meme să-i spună ginerelui lui și fetei: «Voi vreți familie sau vreți să vă duceți la curvăsăreală?». Acolo se duc numai curve, curvari, scandalagii și drogangii. Nu vreau să-l amendez pe MM pentru că e încă afectat fizic și mental după eliberare. I-am zis: «MM, mi-e rușine de tine. Ce să caute un om de 55 de ani în club?». Cei care merg în cluburile de noapte au înțelegeri cu miliția, că se droghează 70% din ei. Dacă nu te droghezi, nu poți să stai în muzica aia.” (Antena 3, 12 noiembrie)
În mod amuzant, exact ăsta e și sfatul pe care-l primesc majoritatea jucătorilor înainte să plece la FCSB: “Ce să caute un tînăr de 23 de ani la club? Acolo se duc numai curve, curvari, scandalagii și drogangii. Voi vreți carieră sau să vă duceți să Alibec?”.
2.988 de vizualizări






