Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

GIGI CĂCIULEANU: „Mă simt un european get-beget”

Zoom GIGI CĂCIULEANU: „Mă simt un european get-beget”

Balerin, făcător de spectacole, desenator și poet. În două cuvinte, Gigi Căciuleanu. Provine dintr-o familie multietnică. Nu-i place termenul de coregraf, se consideră făcător de dans și de spectacole. În copilărie a fost dat afară de la Coregrafie. A visat, tot în copilărie, să-i crească aripi (de porumbel) ca să zboare.

Cristian Teodorescu: Cum de sînteți cine sînteți cu un asemenea nume de scenă, Gigi Căciuleanu?

Gigi Căciuleanu: Pe unde mă duc prin lume, nimeni nu se încurcă cu numele meu de familie. Francezii spun “Gigi?… Ah, il fait du Gigi!”… și gata. Cine cunoaște numele de familie al unei Dalida, Madonna sau Lady Gaga?… Apropo, recent, la conferința de presă pentru noul meu spectacol de la TNB, On The Roof, s-a deconspirat faptul că cei cu care lucrez mă porecliseră “Mister Gi”… Auzind asta, am propus “Mister Gi-că”, dar pînă la urmă a rămas tot „Mister Gi”… Vreau să cred că accentul cuvîntului mai derapează cîteodată și pe litera „é”… Mistér… La Santiago de Chile, balerinii (și balerinele) îmi deformaseră pe la spate numele de familie (care în spaniolă se pronunță CA-SI-U-LE-ANU) în „Quasi-humano” („cvasi-umanul”). Cum am aflat, încîntat, l-am și „oficializat”. Nici nu vreau să știu din ce direcție abordau ei conceptul de “uman”…

C.T.: Cine e, de fapt, Gici Căciuleanu?

G.C.: În România sînt fericit că mi-am redobîndit căciulița de pe „ă”.

C.T.: Ați avut o bunică rusoaică, fiică de general în armata țarului, alta grecoaică. Dvs. sînteți român. Cum așa?

G.C.: Cînd am fost invitat prima oară să fac parte din juriul Eurovision al tînărului dansator la Helsinki, veneam din partea Franței. Totuși, am fost întrebat de jurnaliști (ei știind că eram născut la București) de ce naționalitate mă consider a fi cu adevărat. Le-am spus că mă simt un european get-beget. Un fel de roză a vînturilor: locuiesc în vestul Europei (Franța), cu părinți din nordul acesteia (St. Petersburg și Suedia), din sud (Grecia) și din est (Basarabia și România). Părinții tatălui erau Apostolopoulo și Kaciulkov, părinții mamei – Kliuciariov și Sîrbu (bunic aliat prin căsătorii cu ramuri ale unor familii ca Ghica sau cea basarabeană a familiei Rosetti). Sora mamei era portretul leit al Elenei (Cuza) Doamna. Din toată familia, numai mama și cu mine, după generații, ne-am născut roșcați și cu pistrui, probabil din spirit de frondă sau… în cinstea străbunului nostru suedez din partea mamei. Nu uit, ba chiar mă împăunez cu faptul că sînt descendentul poetului Ioan Sîrbu, cel care în Basarabia aparținînd pe vremurile sale imperiului rus a îndrăznit să sfideze administrația Țarului scriind versuri și fabule în limba moldovenească, adică română. „Basarabia e România!” Nu? Liceul din Mășcăuți (azi Republica Moldova) poartă numele boierului-poet. Boier în sensul luminos al cuvîntului, poet – în sensul nobil histrionic. Iar eu, dacă fac dans, spectacole, poezie, desene… le fac tocmai din același spirit histrionic.

C.T.: Cum de ați devenit balerin?

G.C.: Din neastîmpăr. Eram nesuferit de „mișcător”, iar pentru a canaliza această energie s-a hotărît să fiu dat la dans, la vîrsta de 4 ani…

C.T.: De ce ați fost exmatriculat de la Coregrafie?

G.C.: Pe motive de „origine nesănătoasă”. În același timp cînd, din aceleași motive, tata (avocat și inginer politehnician) fusese dat afară din serviciul precar pe care îl exercita ca simplu traducător, iar mama (inginer agronom) nu găsea de lucru în domeniul său. Fusese dată o directivă de “sus” ca în școlile de artă să fie admiși cu predilecție copii de țărani și muncitori, ceea ce în sine e foarte frumos…

C.T.: Cînd începe să zboare un balerin?

G.C.: Ca orice om: atunci cînd visează. Problema este să înțelegi în ce moment visul începe să devină realitate. În dans, poate că mai mult decît în orice altă artă (sau domeniu!), tocmai pentru că acesta îți solicită atît întregul corp, cît și întreaga fire, „nașterea” spre zbor este cumplit de dificilă. Este vorba, de fapt, de o re-naștere, dar care, spre deosebire de prima, nu o doare pe mamă, ci pe tine însuți. Ca dansator, odată însă ce te-ai desprins de glod, zborul devine nu un simplu fîlfîit de aripi, ci o nebunie vertiginoasă.

C.T.: Ați visat vreodată că aveți aripi ca Icar?

G.C.: Nu. Icar a căzut. Eu visam să-mi crească aripi de pasăre. De porumbel, ca să fiu mai precis. Mă impresiona porumbelul alb al păcii (pictat nu de orișicine, ci de Picasso!), nelipsit de pe lozincile din vremea primei mele copilării. Eu eram mic, desenul de pe ziduri era mare. Deci, în imaginația mea, și aripile trebuiau să fie foarte largi. Revin la ce m-ați întrebat. De cîte ori, copil fiind, treceam pe la Statuia Aviatorilor de la Șosea îmi imaginam derularea evenimentului descris de sculptură (căderea lui Icar) ca pe un om care întîi e pe jos, apoi încetul cu încetul, urcîndu-se în spirală,  își “compune” zborul pînă ajunge în vîrf cu aripile desfăcute. Cînd am aflat că, de fapt, Icar căzuse, nu mi-a mai plăcut monumentul și nici pînă azi nu pot înțelege cum de poate fi o zdrobire de pămînt prezentată ca un simbol dedicat eroilor aerului. Trăim într-o lume pe dos…

C.T.: Ca spectator, nu mă uit în special la balerini, ci la balerine. Cum iese balerinul în fața balerinei? Sau, cel puțin, cum își face el treaba ca să nu pară doar cel ce o ridică pe balerină pe brațe?

G.C.: Vreți să spuneți: „Cum își rup balerinii, în mod sistematic, spatele cărînd la balerine?”. Nu răsuciți, vă rog, cuțitul în rană! După absolvirea Liceului de Coregrafie, cum am intrat la Operă, la fel mi-am zis și eu… drept care am cerut să interpretez rolul de Bufon din Lacul Lebedelor. Dacă Prințul (rol „nobil” prin excelență, așteaptă două acte și ceva ca să se pună în „slujba” balerinei, după care i se dă voie și lui să mai facă ceva piruete și sărituri (nu prea multe, Doamne ferește!), Bufonul, în schimb (rol de „compoziție”, dar și de virtuozitate tehnică în solo), are voie „orice”! Exact precum clovnul care, la circ, execută acrobațiile trebuind să-l întreacă în măiestrie chiar și pe acrobatul de serviciu… Oricum, acest lucru mi-a permis să-mi realizez visul de copil: acela de a deveni  „Clovn-matematician” (și viceversa). Rol pe care continui să-l joc nu numai ca performer, dansator, dansActor, dansFactor (nu-mi place termenul de „coregraf ” care, pe lîngă faptul că se depreciază pe zi ce trece, este foarte arid. Prefer Făcător-De-Dans… de spectacole). Clovn-matematician sînt nu numai în viața de toate zilele, ci și ca „trasator” de altfel de linii decît cele dansate: poezie, desen…

C.T.: Care sînt marile balerine autohtone și marii noștri balerini?

G.C.: Nefiind nici istoric, nici critic de artă, ar fi nu numai o obrăznicie, dar și o mare nesimțire din parte-mi să vă fac o listă… Vă pot asigura însă că, de talie nu numai națională, dar și internațională, au existat, există și cu siguranță vor mai fi din ce în ce mai mulți… Mai ales dacă o să începeți să-i acceptați în această breaslă și pe dansActori. Acestea fiind zise, nu mă pot abține să o citez pe marea doamnă a dansului, Miriam Răducanu.

C.T.: Cît contează sexul în această meserie?

G.C.: Nu știu ce sens îi dați cuvîntului „sex” în această întrebare… Cunoașteți fără doar și poate definiția („romanțată” a) bisexualității. Bisexuali sînt cei care fac sex de două ori pe an. Dacă îl luați însă în sensul de “gen”, vă asigur că, în dans, egalitatea dintre sexe devine realitate… chiar dacă unii (ca la George Orwell) sînt ceva mai egali decît alții…

C.T.: În ce măsură sîntem ceea ce sîntem, fără să ne întrebăm de unde ni se trage asta?

G.C.: Dumnezeule mare! Pentru răspuns adresați-vă lui Platon, Aristotel, Nietzsche, Sfîntului Augustin, lui Spinoza, Woody Allen…  ba chiar și lui Marx! Sau afirmați pur și simplu (ceea ce Hamlet spune, ce-i drept, la modul întrebător): a fi sau a nu fi. Sau cum ar zice-o, în sensul “curat-murdar”, al nostru Nenea Iancu: a fi și a nu fi.

C.T.: Soartă sau asta e viața  pentru balerini?

G.C.: Karma. Fără doar și poate, Karma. A nu se confunda cu Kama, aia cu Sutra!

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • “Întîmplări din irealitatea imediată”

    13 august 2019

    Aflînd că pușcăriile românești sînt mari producătoare de scriitori bine furajați, o editură newyorkeză i-a făcut domnului Gheorghe Dincă o ofertă de nerefuzat pentru publicarea unui bestseller memorialistic cu titlul […]

  • Planul Marshall pentru săraci

    13 august 2019

    America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea […]

  • #danbarnafacts

    13 august 2019

    Din spuma mării contractelor cu statul a apărut, imaculat și superb în nimicnicia lui, ca un câine turbat, Dan Barna. Și, deodată, a început să spună tâmpenii. Poate îl știți. […]

  • Caracal, mon amour

    6 august 2019

    Zilele trecute, pe la ora cînd Ion Cristoiu obișnuiește să tragă pe nări praful din Biblioteca Academiei, îmi făcui și eu rondul pe la Piața Obor, unde zarzavagiii scot natura […]

  • Olimpiada PROȘTILOR

    6 august 2019

    România și-a încredințat destinul unor șarlatani. Șefii de ieri și de azi ai țării, fie ei președinți, miniștri, primari sau parlamentari, trăiesc, cu rare excepții, din impostură. Prosperă din fals, […]