În timp ce noi stăm cu ochii pe comunicările Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului ca pe butelie și am transformat statistica lui COVID-19 în meniu principal, domnul Dorin Florea, primarul din Tîrgu Mureș, pare că vrea să revoluționeze însăși banalul fapt de a exista. Adică omul tocmai a stricat vreo 200.000 de euro din banii orașului pentru, atenție, ghirlandele luminoase pentru pomul de Crăciun. I shit you not! Sigur, pe undeva e de înțeles, că abia am intrat în august și ne-am săturat cu toții de 2020 ca de mere acre.
Dorin Florea e însă în plin avînt electoral. Pe scurt, pe 28 iulie, Primăria Tîrgu Mureș organizează un fel de licitație, procedură simplificată, cu un singur participant, și 868.745de lei plus TVA iau calea SC Swiss City Solutions SRL, o firmuliță din Hunedoara, care de vreo doi ani, de cînd s-a lipit la un proiect cu finanțare europeană, a început să se lipească și la contracte peste contracte.
Sigur, nu-i tocmai prima dată cînd Dorin Florea aruncă cu banii orașului pe astfel de chestii, însă e prima dată cînd toată ciocîrlia e pusă la cale în luna iulie. Altfel, cine știe, cu puțin noroc, și numai dacă se amînă alegerile, poate reușește să și aprindă el becurile astea de 200.000 de euro. Dacă nu, vorba aia, măcar a plecat așa, în lumina beculețelor.







200k pentru ghirlande luminoase? Da ce Doamne iarta’ma, sunt batute cu diamante sau sunt lungi cat distanta de la Targu Mures la Luna?