Înainte să intrăm în clubul țărilor civilizate din UE, ar fi trebuit să ne facem puțină curățenie prin bătătură. Să închidem gropile de gunoi neconforme, să facem marele pas spre secolul XXI, sau măcar spre secolul XX, și să trecem la un sistem de colectare și depozitare a deșeurilor eficient. Și ecologic. Ne-am asumat asta încă din anii dinaintea intrării în UE și chiar am primit bani europeni pentru a face primii pași. Apoi am mai primit un purcoi de bani – cam peste un miliard de euroi la nivelul întregii țări – care ar fi trebuit să fie folosiți de fiecare Consiliu Județean pentru a implementa sisteme integrate de management al deșeurilor. Normal, chestia asta ne-a cam luat prin surprindere, în principal din cauză că accesarea acestor fonduri era condiționată de faptul că trebuia chiar să închidem gropile neconforme și să facem altele, la standarde ecologice și de eficiență europene. Ne-a luat ceva mai bine de zece ani, căci nu e ușor să aliniezi sistemul romînesc de cheltuit bani publici la cerințele europene, dar iată-ne azi, în 2018, că putem privi încrezători spre venirea anului 2008.
Eficiența românească face banul din gunoi să crească
Am reușit, cum ziceam – nu chiar peste tot, că sînt județe care încă toacă la fondurile comunitare –, să cheltuim banul european. Fiecare Consiliu Județean și-a creat cîte un fel de asociație, care funcționează de fapt ca un loc de întîlnire a intereselor politice cu apetitul pentru banul public, și a construit ceea ce ne place să fie numit un sistem integrat de management al deșeurilor. Bineînțeles, cît timp politicul se străduia să prăduiască banul european, dar să respecte totuși cerințele UE, adică chiar să facă niște rampe ecologice, cu stații de sortare, tratare a deșeurilor și tot ce trebuie, cetățeanul a putut să plătească bucuros pentru onoarea de a-și depozita gunoiul și la 500 de kilometri distanță, în gropi de gunoi noi sau pe care încă nu am fost obligați să le închidem. Desigur, toată treaba asta a făcut ca eficiența gunoiului să crească. Cel puțin pentru firmele care se joacă de-a afacerile în acest domeniu.
În Neamț, la vremuri noi, tot gunoi
Acum, că am cam terminat cu cheltuirea banilor europeni, că avem sisteme integrate de management al deșeurilor, e timpul să revenim la banii locali. Și, firește, să eficientizăm afacerea. Căci odată construite noile rampe – de tratare, sortare și tot ce trebuie –, ele trebuie date pe mîna cuiva. A cuiva prieten cu sistemul, că doar nu ne permitem să riscăm și să ne lăsăm gunoaiele pe mîna te miri cui. Iar aici a urmat un alt proces de concesiuni către diferite firme, în funcție de cum și cu cîtă atenție și-a pregătit fiecare terenul. Spre exemplu, în județul Neamț procesul de împărțeală/concesiune a noilor facilități din sistemul integrat de management al deșeurilor e în plină desfășurare. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Econeamț, cum se cheamă entitatea creată de Consiliul Județean pentru a se ocupa de business, tocmai a concesionat încă o parte din sistemul de colectare și depozitare a deșeurilor pe raza județului. Pentru ceva mai bine de 66 de milioane de lei, SC Rossal SRL din Roman a primit serviciile de colectare, transport, depozitare și tratare a deșeurilor din zona 2 a județului, formată din municipiul Roman și încă 25 de comune. Evident, în urma unei licitații românești, la care Rossal SRL a fost singura firmă lăsată să liciteze.
Anul trecut, tot cam pe vremea asta, Rossal SRL mai primise concesiunea și pentru zona 3 a județului, formată din Tîrgu Neamț și vreo zece comune, pentru suma de 31 de milioane de lei.
Desigur, treaba asta pare un fel de déjà-vu, căci dacă anul trecut, înainte să primească banii pentru zona 3, Rossal SRL fusese acuzată că depozitează deșeuri în gropi neconforme, luna trecută firma a fost prinsă și amendată de Garda de Mediu, la pachet cu Primăria Roman, pentru că a depozitat deșeuri pe un teren neconform. Aceste mici detalii nu par însă a conta atunci cînd vine vorba ca firma să fie aleasă de Consiliul Județean. Iar asta și din cauză că Econeamț, asociația care direcționează banii CJ către firmele alese, e controlată de un domn pe nume Eduard Corduneanu, consilier județean care a fost acționar la Rossal SRL Roman.
Iar rețeta asta se reia și se repetă, cu alte firme legate de administrațiile locale, în mai toate județele. Căci am folosit noi banii europeni pentru a avea sisteme integrate de management al deșeurilor, însă le-am adaptat la eficiența și la modelul românesc de a face afaceri cu statul.






