Carmen: Klausică, sunt absolut îngrozită de ce se întâmplă în țara asta. Trebuie să emigrăm.
Klaus: Hodor…
Carmen: Poftim?
Klaus: Hodor…
Carmen: Ce-ai, măi, pufulete, ai înnebunit? Cine e Hodor?
Klaus: E un personaj dintr-un serial. Zice lumea că seamănă cu mine.
Carmen: E așa, înalt, ca tine, bine făcut, agil și inteligent?
Klaus: Cred că da. Hodor…
Carmen: Auzi, lasă-l pe Hodor, fii atent aici la mine, n-auzi că tre’ să emigrăm? Nu mai stau nici o secundă aici, unde îmi e amenințată viața, hai să cerem azil politic undeva.
Klaus: Crezi că or să ne pape superbacteriile? Hodor.
Carmen: Lasă-le dracu’ de superbacterii, Klausică, tu te iei după presă? O să mă pape neiubirea, deja mă papă. Nu ne mai iubește lumea, nu ne mai dă like-uri ca pe vremuri. Mai ții minte când ziceau că sunt cea mai frumoasă Primă Doamnă și că am genunchi mișto?
Klaus: Hodor…
Carmen: Nu mai vorbește nimeni despre genunchii mei, elefănțel scump. Eu nu pot să mai trăiesc așa.
Klaus: Unde vrei să te duc, perfecțiunea mea? Hodor.
Carmen: În țara cu cele mai multe like-uri. Tre’ să ne spună consilierul tău de Facebook care e aia. Ahhh, apropo, trebuie să scriem urgent ceva pe wall, să nu zică ăștia iar că ne doare-n cur de țară.
Klaus: Am scris deja că felicit handbalistele de la CSM și pe Simona Halep. Mai era și altceva important?
Carmen: Nu. Bravo, purcelușul meu rumen, sunt mândră de tine. Ține-i presedintele lu’ mama destept, ține, ține?
Klaus: Hodor.
Carmen: M-ai înnebunit cu Hodor ăsta. Dacă vrei, să știi că sunt de acord să-l decorăm și pe el. Unde merge mia, merge și suta.
Klaus: Ho…
Carmen: Dacă mai zici o dată „Hodor”, o să mă enervez.
Klaus: Ho… că nu mai zic, zeița mea. Hoo…
Carmen: Când zici așa, pare că ți-ai pierdut capacitatea de comunicare. Nu îți stă deloc bine mut și tălâmbel. Țara și cu mine te vrem cum erai când ne-ai cucerit.
Klaus: Cum eram?
Carmen: Spumos, vioi, inteligent, implicat și un excelent comunicator.
Klaus: Hodor.
Carmen: Hodor, încetează, ăăă… ăsta, Klausică, te rog să te potolești imediat! Doamne, iartă-mă, am luat-o razna și eu. Hodor…
Klaus: Liniştește-te, prințesa mea, o să fie bine. Hodor…
Carmen: Îmi promiți?
Klaus: Îți promit!
Amândoi (visători): Hodor…






