Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Horea, Cloșca și școala de regie București-Constanța

Zoom Horea, Cloșca și școala de regie București-Constanța

Pe lîngă Tîrgul de fete de pe Muntele Găina, unde te duci o dată din curiozitate și apoi de prost, mai există un măricel eveniment mare, Tîrgul Lemnarului. Sau Ziua Lemnarului, ceva de genul ăsta, organizat în comuna Horea, în Apuseni, pe vîrful Petreasa. Și, la fel ca pe Găina, unde numai de tocmit fete nu e loc, nici în Horea nu prea are cîmpeneasca asta nimic cu lemnarul. Mă rog, se mai face cîte unul lemn de beat, însă în rest e un bîlci în toată regula, unde găsești toate turcismele posibile, de la treling Adibas și pînă la șlapi tanga, ori tradiționalele băuturi Cavadoro & V33, ba la unele tarabe mai cu ștaif chiar Alexandrion. Plus, desigur, nelipsitele doguri din lemn, cum sînt cele pe care le găsești prin marile magazine. De fapt, fix ca alea, chiar trase în folie din plastic, că doar așa e tradiția încă de pe vremea lui Avram Iancu.

Cum, însă, trebuia să fie și ceva cu lemnari, că altfel n-ar fi avut de ce să-i zică Ziua Lemnarului, a fost organizat un fel de concurs de tăiat lemne și urcat pe stîlp. Deh, lemnari. Și, ca să fie clar că-i sărbătoare serioasă, la concursul ăsta au participat și echipe vizitatoare. Adică nu doar tineri de prin zonă, pricepuți la tras de firez și dat cu securea, dar au venit, sanchi, să participe la concurs și echipe din București și Constanța. Băi, I shit you not, nu de la Brașov, nu din Ceahlău, ci tocmai de la București și Constanța, altfel zone renumite pentru brazii înalți și tăietorii de lemne de acolo. Iar ca regia să fie completă, evident că ăia din Constanța și din București s-au făcut de rîs, în hăhăielile celor cîteva sute de gură-cască. Frumos, discret, eficient. Probabil că, la anul, că tot i-au snopit pe lemnarii din Constanța, organizatorii vor aduce niște lemnari mai buni, de la Rio de Janeiro și de la Istanbul.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia