De câteva săptămâni, de când ANI și Horia Georgescu au pus PNL-ului la tâmplă un comunicat de presă cu pretenții de decizie judecătorească definitivă și irevocabilă, trăim ca-ntr-o poveste cu profesori nepregătiți cu pretenții de zeități didactice. Deși legile sunt clare, un absolvent mediocru de drept la particulară s-a chinuit să ne spună, mereu și mereu, că poetul a vrut să spună altceva. Că spiritul legii nu este totuna cu litera acesteia. Că interpretarea sa asupra legii, descărcată de pe un site prost cu referate juridice, este singura corectă.
Dar Horia Georgescu a fost departe de adevăr. Și de data asta, din păcate, căci tinde să devină un obicei. Deciziile Tribunalului Municipiului București și cele ale Curții de Apel București i-au reamintit lui Horia Georgescu unde-i este locul: în banca repetenților meta-judiciari. Căci Horia Georgescu nu reprezintă o instituție ce aparține sistemului de justiție, ci o instituție para-legală, asemeni CNA, care nu are, în realitate, nici cea mai mică putere. La înființarea ANI, în 2007, orgoliul Monicăi Macovei și al “societății civile” n-a făcut decât să dubleze, în cea mai mare parte, o lege existentă încă din 2003 și s-o facă, practic, aproape inutilă. Căci până la apariția ANI, scoaterea din circuit a unui incompatibil era mult mai rapidă. Acum ea poate dura ani de zile, devenind, în multe cazuri, irelevantă. Conform legilor existente deja în 2007, aleșii locali incompatibili puteau fi demiși cu efect imediat de către prefect, iar incompatibilii din instituțiile centrale, din parlament sau din alte instituții puteau fi demiși de către conducerile acestor instituții. Acest lucru se poate întâmpla și azi, dacă se aplică legea, dar dacă intră ANI pe fir și, în loc să sesizeze secretarii instituțiilor (primării, consilii locale, parlament etc), emite decizii și comunicate, începe sarabanda proceselor, care ajung până la Înalta Curte și durează cam un mandat și jumătate, timp în care incompatibilii își văd liniștiți de treabă. E un caz clar de orgoliu care face inoperantă legea, în litera și spiritul ei.
Iar cea mai mare aberație, atunci când lucrezi cu o lege, este să încerci să tragi de ea și să o forțezi pentru a-ți servi intereselor. S-ar putea ca asta să fie și ilegal, dar nu sunt sigur. Legile nu sunt poezii suprarealiste, sau n-ar trebui să fie. Legile ar trebui să fie, iar unele chiar sunt, clare. La fel cum limba română are multe cuvinte fără echivoc. Încăpățânarea în a demonstra nedemonstrabilul nu dovedește decât puținătate intelectuală sau rea-voință. Rezultatul, însă, indiferent de motivație, rămâne același: Horia Georgescu a fost învins categoric de instanță. Și ar trebui să mai fie, căci amenințările sale la adresa semnatarilor listelor de susținere a candidaturii lui Mircea Diaconu ar trebui să ajungă în instanță.
Horia Georgescu, du-te acase! Nu, nu e o greșeală. Du-te, prin demisie sau demis, la una din casele tale a căror achiziționare nu o poți justifica din veniturile de bugetar de-o viață. Și ia cu tine și reprezentanții autoproclamați ai societății civile, care au început acum să comenteze și să respingă deciziile justiției, comportament pe care îl imputau cu puțin timp în urmă corupților din PSD care-și apărau colegii. Care-i diferența dintre voi și apărătorii lui Voiculescu sau Mazăre? Niciuna. Doar că faceți presiuni asupra justiției și îi comentați și nu-i respectați deciziile din tabere diferite.
