În ziua care a început cu declarația Mădălinei Dobrovolschi despre decretul de revocare a Laurei Codruța Kövesi, în Parlamentul României era programată o discuție cu adevărat importantă pentru viitorul României: discuția despre legea Off-shore, precum și discuția despre impozitarea veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale.
Povestea gazelor din Marea Neagră
nu a început nici luni, nu a început nici săptămâna trecută și nici măcar acum două luni, când a început să se agite Mark Beacom, CEO al Black Sea Oil & Gas. Cu două luni în urmă, domnul Beacom a activat interfața de PR a companiei sale și a început să răspândească în spațiul public informația că Parlamentul se pregătește să facă jocul rușilor și să împiedice companiile americane de bună-credință să exploateze gazele din Marea Neagră. Cum se pregătea Parlamentul să facă jocurile rușilor? Încercând să obțină de la concesionari mai mulți bani decât ar fi vrut aceștia să dea.
În 2008, înainte de alegeri,
guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu transformă în contract de concesiune un contract de explorare pentru câteva perimetre din platoul continental al Mării Negre. Transformarea are loc pe 12 noiembrie 2008, cu 18 zile înainte de ziua alegerilor care au dus partidul domnului Tăriceanu de la acea vreme, PNL, în opoziție. Beneficiarul contractului, care este, de fapt, o anexă la un contract mai vechi, a fost firma canadiană Sterling Resources, o firmă a cărei reprezentanță în România avea un capital social de 200 de lei. Culmea este că Sterling a preluat perimetre din platoul continental al Mării Negre în 2008, în momentul în care Curtea Internațională de Justiție de la Haga încă nu se pronunțase în litigiul dintre România și Ucraina asupra platoului continental. În 2009, când CIJ de la Haga s-a pronunțat, gazele din Marea Neagră erau deja arvunite.
În 2014 și 2015, Sterling Resources
s-a retras din România, vânzându-și licențele pentru perimetrele din Marea Neagră. Perimetrul Muridava a ajuns, în cele din urmă, la Petromar, Perimetrul Midia Deep a ajuns la Exxon și OMV, perimetrele Pelican, Midia și Luceafărul au ajuns la Carlyle International Energy Partners, reprezentată azi de Black Sea Oil & Gas.
O estimare aproximativă spune că, până astăzi, companiile implicate în explorarea resurselor din Marea Neagră (Exxon, Lukoil, BSO&G, Petromar, pentru a-i numi doar pe cei care dețin majoritatea în fiecare perimetru) au investit 2,5 miliarde de dolari. Asta, fără a fi început acțiunile de exploatare. În urma activităților de explorare, însă, s-a dovedit că rezervele de gaze naturale (mai ales) sunt mult mai mari decât estimările inițiale, ceea ce a făcut perimetrele respective mult mai atractive.
Fără a pune la socoteală tranzacția cu Exxon, care prevede și unele sume din exploatarea perimetrului Midia Deep, Sterling s-a ales cu 42,5 milioane de dolari de la Carlyle (fără taxe), din care a plătit 10 milioane către Gemini Oil, companie care a finanțat activitatea Sterling în România. Numai din tranzacția cu Carlyle, așadar, Sterling a avut un beneficiu net de 32,5 milioane de dolari. E treaba procurorilor să afle dacă acești bani s-au dus și altundeva decât în conturile firmei canadiene. Oricum, 10 milioane de dolari reprezintă o sumă absolut insuficientă pentru a desfășura cu adevărat activități de explorare pe o platformă continentală, în patru perimetre, mai ales dacă e să comparăm această sumă cu cele 2,5 miliarde de dolari investite de cei care chiar au făcut explorare.
O altă cronologie, începută în 2015, ne spune așa:
– în 2015, Guvernul Ponta a vrut să introducă producătorilor de petrol și gaze un impozit suplimentar pe profitul din sectorul upstream (extragerea resurselor). Impozitul ar fi ajuns la 35%, cu o deducere de 15% pentru investițiile noi. La scurtă vreme după asta, Guvernul Ponta a plecat;
– în programul de guvernare din 2016, prezentat în campanie, PSD a vorbit în continuare despre supraimpozitarea profiturilor din exploatarea resurselor naturale, ca o măsură complementară, pe lângă majorarea redevențelor;
– Guvernul Grindeanu a încercat să fenteze partea cu supraimpozitarea și a pus tălpi Fondului Suveran. Guvernul Grindeanu a plecat;
– Guvernul Tudose a promovat actualul proiect de lege pentru exploatările off-shore, dar, în paralel, s-a opus creșterii redevențelor, premierul dându-l afară pe șeful ANRM pe 30 decembrie 2017, după ce acesta promovase un act prin care se schimba modalitatea de calculare a redevențelor pentru hidrocarburi, prin raportarea la un preț mai apropiat de cel al pieței. Pe 15 ianuarie, Tudose a demisionat.
Legea Off-shore ajunge în Parlament
într-o formă elaborată de Guvernul Tudose, dar pritocită înainte și de guvernele Grindeanu și Cioloș. În forma respectivă, concesionarilor și deținătorilor de licențe de explorare și exploatare li se garantează înghețarea taxelor și impozitelor la nivelul celor existente în momentul adoptării legii. Redevențele, de asemeni, ar fi urmat să nu se mai discute niciodată, iar în cazul în care s-ar fi modificat redevențe, taxe și impozite, statul român ar fi trebuit să despăgubească onor companiile petroliere cu activități pe platforma continentală a Mării Negre.
Legea a trecut în această formă de Senat, la începutul lui 2018, iar în luna mai concesionarii au început să se agite, vrând ca legea să treacă așa și de Camera Deputaților. Agitația concesionarilor, mai ales pe două platforme online (g4media și HotNews) mai mult a atras atenția asupra legii, apărând și voci care au cerut Parlamentului o dezbatere reală asupra legii și o atenție sporită pentru ca resursele României să nu fie vândute pe nimica toată.
Dacă legea ar fi trecut
așa cum a lăsat-o Senatul condus de Călin Popescu Tăriceanu, statul român ar fi câștigat din concesionarea gazelor din Marea Neagră doar aproximativ 230 de milioane de dolari anual din redevențe, timp de 20 de ani. Și, desigur, impozitele pe profit și alte impozite pe care le-ar fi plătit companiile, dar, altfel, impozite pe care le plătește orice companie cu activitate în România, chiar dacă nu exploatează resurse naturale care aparțin statului român. În cazul în care, desigur, companiile ar fi făcut profit.
Luni, însă, în comisiile din Camera Deputaților, legea Off-shore a primit unele modificări care i-au năucit pe concesionari. Modificările s-au menținut și în plen, iar legea a fost votată. Dacă președintele Iohannis o promulgă, pe lângă redevențe în valoare de 230 de milioane de dolari anual, România ar mai putea câștiga, doar din impozitarea veniturilor suplimentare ale companiilor petroliere, încă 13,2 miliarde de dolari în 20 de ani. În total, aproximativ 17,8 miliarde de dolari, în loc de doar 4,6 din redevențe. Aceste calcule, însă, trebuie luate cum grano salis, fiind prezentate de către PSD și neconfirmate încă de nimeni altcineva.
Concesionarii perimetrelor
din platforma continentală a Mării Negre au plecat din Parlament complet nemulțumiți, scrâșnind din dinți și amenințând că își iau jucăriile și pleacă. Presiunile lor se vor muta acum la Cotroceni și rămâne să vedem dacă domnul Iohannis le va rezista. Despre domnul Tăriceanu, plecat oportun din țară tocmai în ziua de luni, se spune că nu a prea răspuns la telefoane.
