Ministerul Economiei aruncă o căruţă de bani pe nişte mese rotunde. Şi nu-i vorba de mobilier, că măcar aşa ar lăsa şi Ariton ceva în urma sa prin instituţie. Nu, nu. E vorba de o campanie de seminarii şi mese rotunde, plus workshop-uri, în urma cărora să crească nivelul de pregătire al beneficiarilor de contracte finanţate prin OI IMM (Organismul Intermediar pentru IMM) şi al consultanţilor acestora.
Nu insistăm asupra ridicolului situaţiei în care ministerul, după ce le-a dat bani unora pentru proiecte, din care şi-au tras partea şi consultanţii, vrea acum să le crească nivelul de pregătire. Adicătelea dăm bani unor consultanţi să-i pregătească pe consultanţi. Revenind, mesele astea rotunde pe care le va organiza ministerul costă aproape un milion de lei.
În urma unei licitaţii, contractul de 960.861 RON a fost cîştigat de asocierea SC Agrafics Communication SRL şi SC Avensa Consulting SRL, prima dintre cele două fiind lider. Firmele sînt nişte abonate la haleala de bani publici pentru servicii de consultanţă şi vrăjeală. Avensa e deţinută de Ionuţ Gabriel Nechita, un tip din Iaşi ce a reuşit să consulte la instituţii publice pentru milioane de euroi. Numai de la Primăria Suceava a luat, dintr-un foc, 270.000 de euro, bani pentru care a consultat timp de cinci minute şi a împărţit nişte mape, conform presei locale.
A doua firmă e un caz şi mai interesant. Agrafics este deţinută de Gabriel Marin Ştefănescu, fost director în Ministerul Transporturilor, pînă în decembrie 1996, cînd a fost zburat din post sub mandatul lui Băsescu. Ştefănescu mai deţine şi Ars Advertising, firmă ce în 2009 a încasat 500.000 de euro de la Ministerul Mediului, chestie pentru care ministrul Nemirschi a fost cercetat de DNA. Tot Ştefănescu, prin cele două firme, s-a mai lipit în urmă cu cîteva luni de un alt contract cu Ministerul Mediului, în valoare de 1,39 milioane RON, bani primiţi de la Borbély prin atribuire directă. Deci, pînă la urmă, Ariton nici nu dă atît de mult pe mesele lui rotunde.







Ati auzit de HOTUL ariton,care a furat o cantitate impresionanta de combustibil de la depozitul PECO in perioada cind era director,cu jutorul lui tiberiu tant si a altor persoane.Au scos vinovat pe gestionar dupa ce acesta a murit.Asta e ministrul romaniei,adevarul ca il meritam,sint doar excroci si hoti in guvern.