Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Imigrările intră în campanie de conștientizare

Zoom Imigrările intră în campanie de conștientizare

În timp ce intelectualii politichiei de pe la noi nu mai vor la facultate, de preferă să fugă la studii pe unde pot, chiar și cu taxiul, distinșii domni de la Inspectoratul General pentru Imigrări se țin de campanii de conștientizare. Mă rog, ne-au dat norvegienii niște fonduri, bani moca, așa că s-au pus structurile noastre de stat pe făcut treabă. Cei de la imigrări, împreună cu Poliția de Frontieră, cu IGPR-ul, Academia de Poliție, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane și chiar SRI-ul, vor ca românii să știe clar care-i treaba cu traficul de persoane. Prin urmare, 532.000 de lei plus TVA se vor duce pe niște campanii pentru „informarea și conștientizarea populației generale și a grupurilor de risc“. Adică, timp de vreo cinci luni, niște unii de la instituțiile astea se vor îngriji ca ai noștri cetățeni să știe că nu e bun traficul de persoane pentru exploatare în muncă, nici ăla în scopul exploatării pentru cerșetorie și, bineînțeles, nici ăla în scopul exploatării sexuale.

Desigur, totul a fost făcut ca la carte, cu licitație publică, condiții de punctare, de la expertul-cheie graphic design și pînă la expertul-cheie social media, ba chiar și prețul ofertat a contat într-o oarecare măsură, astfel că pe data de 24 noiembrie contractul a fost atribuit celor de la Backstage Production Group International SRL. Firma, desigur, nu-i tocmai nouă în peisajul banilor publici, ei fiind cei care s-au ocupat de celebra conferință a ONU organizată de ANCOM, anul trecut. Atunci, Backstage Production Group International SRL a împărțit contractul cu niște amici și foști parteneri de biznis ai lui Sebi Ghiță. E drept, au avut ce împărți, că era vorba de mai bine de 22 de milioane, nu ca în cazul ăsta. Păi, serios, un amețit de jumătate de milion ca să conștientizăm problema traficului de persoane? De-aia nu ne lasă ăștia în Schengen, că nu ne dau norvegienii bani nici cît să facem o campanie cum se cade.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Balada căluților de lemn

    27 februarie 2024

    (După ce au condamnat la moarte rățuștele de plastic și ursuleții de pluș, funcționarilor de la Bruxelles li s-a pus pata pe căluții de lemn) Cucoanele betuțe din Bruxelles s-au […]

  • Onania educată

    26 februarie 2024

    Zece ani, Iohannis și-a lustruit bastonul de mareșal trîndav și arogant. A frecat iluzia neamțului mut, dar harnic, pînă cînd minciuna a țîșnit din cele două mandate ca un mare […]

  • Cum a băut prozatorul Ioan Groșan o palincă cu Baudelaire pe masa de operație

    20 februarie 2024

    După ce-a stat la mii și mii de mese, cu domni și domnișoare și dudui, văzîndu-se, lipsit de interese, pe-o masă, cu savanți la căpătîi, Ioan Groșan, sătul de sine […]

  • Adevăratul curaj

    19 februarie 2024

    Se zice că nebunia anihilează curajul, că îl transformă într-un biet simptom al bolii și că face din erou un pacient și atît. Viața, societatea, politica ar fi, de fapt, […]

  • Balada cucului pravoslavnic

    13 februarie 2024

    lui Grigore Leșe Aveam și eu o pîine și-un rus mi-a rupt coltucul și a fugit să pape un borș ucrainean, zicînd că-n Bucovina n-o să mai cînte cucul, c-a […]

  • Pînă la capăt și pînă la ultimul centimetru

    12 februarie 2024

    Vom sprijini Ucraina pînă la capăt, a zis Joe Biden la Varșovia, pe vremea cînd își confunda doar un fiu cu celălalt, nu și pe președintele Macron cu defunctul președinte […]

bijuterii argint