"Lux Aeterna" a lui Clint Mansell şi "Thunderstruck" a celor de la AC/DC sunt cele două imnuri ale campaniei electorale. Pe unul vor dansa cei de la ARD, pe altul rivalii de la USL. Printre ele va răsuna însă şi o manea, devenită imn al PP-DD. Sursa de inspiraţie a imnului celor de la ARD este filmul Requiem for a Dream, de unde arediştii au preluat melodia.
Se pare că cei care se ocupă de campania ARD nu au fost puşi pe gânduri de titlul filmului, nicidecum să-l vadă din moment ce au ales un imn dintr-un film extrem de deprimant, ale cărui personaje sunt împinse până la limita cea mai de jos a decăderii fizice şi morale de către consumul de droguri, scrie RTV.NET. ()
De cealaltă parte, USL mizează pe Thunderstruck, dar în loc de AC/DC îi avem pe Crin Antonescu şi Victor Ponta, care au prezidat lansarea candidaţilor Uniunii de pe Arena Naţională în acordurile celebrei piese.
Vezi ce melodie foloseşte Partidul Poporului lui Dan Diaconescu şi VIDEO cu toate cântecele pe RTV.NET.






