Mai devreme sau mai târziu, în funcție de proteste, va începe anul școlar. Va suna clopoțelul, acolo unde au fost bani de clopoței, chemând elevii în clase pentru a deveni viitori cetățeni de nădejde, suveraniști cu teamă de curent, deochi și vaccinuri. Am fost puțin pe teren, să vedem cum se prezintă situația:
* Prima școală ne-a întâmpinat cu mese întinse, tacâmuri de argint, pahare de cristal, frapiere cu gheață și tot ce trebuie la o recepție selectă. Femeia de serviciu spune că decorul e pregătit pentru meșterii chemați să renoveze: „Dacă nu le oferi condiții de lucru, fug să-și cumpere de la chioșc, îi mușcă maimuța, scriu prostii pe table, adorm prin clase, în cancelarie, se descalță de teniși, mai mare panarama!”. Tot ea explică și de ce nu se văd materiale, adezivi, trafalete, var și glet: „Dacă ar fi la vedere, le-ar lua și ar face cu ele ciubucuri în blocurile din cartier!”.
* Grupul Școlar de Arte și Meserii „Manole Meșterul” arăta ca după un cutremur urmat de o furtună perfectă și de un pachet de măsuri fiscale: ziduri găurite și prăbușite, ferestre smulse, burlane îndoite, chiuvete și closete sparte, instalații electrice distruse, gresie ciobită. Domnul director ne-a lămurit: „Începem anul cu practică, să învețe elevii de la clasele de construcții, instalații și tâmplărie. Decorul este pregătit pentru ei, să recapituleze materia din anii trecuți; s-au ocupat de asta elevii claselor de demolatori, când au susținut bacalaureatul. Vestea bună este că de la ploaie, de la umezeală, în toată școala sunt bureți pe pereți, deci vom avea cu ce șterge tablele!”.
* Profesorii din a treia unitate erau adunați la o ședință pe tema meseriilor mai puțin afectate de Inteligența Artificială; unul ne-a explicat: „Elevii erau pregătiți pentru profesii de viitor, am avut clase de călăfătuitori, ceaprazari, plutași, lampagii, cantaragii, flașnetari și găitănari, dar impactul noilor tehnologii este prea puternic. Acum stabilim ce profiluri să introducem anul ăsta, să ținem pasul cu tendințele. Vor fi clase care să-i pregătească pentru meserii cât mai cerute, clase de sinecuriști, bugetari, evazioniști, cocalari, analiști, dacopați, suveraniști, primari și parlamentari!”.
4.516 vizualizări







Vedeți ca aveți o greșeală in titlu:
Corect (pe limba Romaniei Educată) e „Va suna clopoțelul de la școala vieți”, nu vieții.
Doar n-oti vrea sa zăpăciți tinerii absolvenți cu astfel de exprimări inexacte ?!?
Ba nu! Corect e „v-a suna”!
Și mai corect e ” corent ” …
Mai corect e coerent!