În loc de Nabuco, România a pupat bucile unei statui de dictator

Băsescu nu și-a lăsat nici o alternativă la Nabucco

și și-a jucat suficiența pe o singură carte. Ca de obicei, după eșec, exact ca în cazul Schengen, și-a pus slugile să caute vinovații în altă parte. Nu, stimați concetățeni, există o singură sculă vinovată pentru dezastrul Nabucco, strigați-l pe nume. Ca să te ploconești la statuia unui general kaghebist, amplasată geopolitic într-unul din parcurile Bucureștiului, nu trebuie să fii nici lider regional de largă respirație strategică, nici om de stat de irepetabilă excepție. Ajunge să fii președintele unei țări apatice, să nu fi citit nici o carte, ba să faci și un exercițiu de mândrie din această infirmitate, și să te cheme Băsescu.

Că asta a făcut președintele jucător:

a zis că dacă inaugurăm o alee cu numele unui dictator într-un parc bucureștean, la capătul căreia privea deja chiondorâș statuia kaghebistului, este suficient ca fiul kaghebistului, actualul dictator al Azerbaidjanului, să ne umple casele de gaze ieftine. “Inaugurarea, la București, a Fundației și a aleii Heydar Aliyev reprezintă semnul respectului pe care poporul român îl are pentru istoria poporului azer și pentru liderul politic care a redat acestui popor libertatea acum mai bine de 15 ani”, a rostit Băsescu pe 24 septembrie 2007. “Și România, și Republica Azerbaidjan cred și acționează pentru ca zona Mării Negre și a Mării Caspice să devină zone de securitate pentru popoarele din această regiune”, a mai zis Băsescu.

Unii nu consideră că în zona Mării Negre ar mai fie nevoie

de securitate în plus. Ajunge că Băsescu a fost colaborator al fostei Securități. Este suficient că Ilham Aliyev, dictatorul Azerbaidjanului, a absolvit o școală pentru spionii KGB la Moscova. Ce contează este că, la scurtă vreme după ce Băsescu a inaugurat aleea KGB din București, costurile proiectului Nabucco au crescut exponențial. Dacă în anii speranței zăltate în succesul proiectului, costurile Nabucco se cifrau la 7,9 miliarde de euro, spre spartul târgului ajunseseră la 10 miliarde, în timp ce experții independenți vorbeau deja de 14 miliarde.

Toți partenerii inteligenți ai Nabucco și-au lăsat sacoșa și la alte

cozi ale proiectului sudic al conductei de gaze, mai puțin Băsescu. Bulgaria, Serbia și Ungaria se vor racorda la South Stream, în timp ce Băsescu va scoate gaze de sub statuie. Ca să vedeți cât de rupt de realitate este acest humanoid fără păr, care a jucat interesele a 20 de milioane de români răbdători pentru războiul lui patologic cu Putin, este suficient să-i urmăriți atitudinile în timp. “Am rugat partidele politice să grăbească ratificarea acordului pentru proiectul Nabucco”, zice Băsescu în toamna lui 2010, și continuă sigur pe sine:

“România rămăsese la un moment dat singura

țară care susținea Nabucco și a refuzat să semneze variante alternative la acest proiect, iar astăzi suntem singura țară care nu a ratificat memorandumul interguvernamental cu privire la Nabucco, ceea ce reprezintă un semnal destul de în neregulă cu privire la opțiunile noastre pentru Nabucco”. Or, Băsescu habar n-avea că acordul privind proiectul Nabucco fusese deja ratificat de Camera Deputaților pe 16 februarie 2010 și de Senat pe 8 martie 2010. În timp ce Băsescu jongla cu bâlbele, proiectul concurent al Nabucco, TAP, era gata implementat și la costuri de abia 1,5 miliarde de euro.

Or, dacă ești președinte jucător și i-ai dat pe toți

la o parte, ca să faci și să dregi tu de unul singur, înseamnă că vina pentru eșec este a ta în exclusivitate. Nu știm ce contribuție au serviciile secrete la vina la Băsescu. Ce știm este că gura lui Băsescu vorbește de multe ori fără partiturile pe care i le pun în față serviciile secrete. Semnalele că Nabucco este o partidă perdantă au curs din toate părțile în ultimii doi ani. Trebuia să fii doar oligofren ca să nu ții cont de ele, numai pentru a-i demonstra lui Putin, tu, Băsescu, că te doare în cot de prețul real al gazelor și de viitorul energetic al României.

Or, România și-a ratat viitorul energetic. I l-a amanetat

un președinte-premier îndrăgostit de sine, care, când era vorba să livreze curent ieftin rușilor de la ALRO, a știut să invite toată delegația rusească la Cotroceni, la negocieri secrete cu valizele pe masă. Care, când a fost vorba să dea un interviu sincer Vocii Rusiei, a știut să spună răspicat, ca și cum ar fi rostit-o în cea mai neaoșă rusească: “Ne menținem opțiunea de a fi un partener al Gazpromului. Când vreți să aflați despre România, vorbiți direct cu mine, nu luați din presă". În scurtă vreme, presa urma să fie declarată o vulnerabilitate la adresa siguranței naționale. Energetice sau nu.