Poate că nu știați, dar Garda de Mediu luptă cu încălzirea globală și cu schimbările climatice așa cum n-a luptat cineva vreodată în România. Și mai luptă și cu fondurile europene, care trebuie accesate și consumate, că altfel nu iese bine încălzirea locală a conturilor firmelor prietene. Spre exemplu, oamenii derulează un proiect numit „Consolidarea capacității instituționale pentru îmbunătățirea politicilor din domeniul schimbărilor climatice și adaptarea la efectele schimbărilor climatice“, cu bani din POCA. Iar pentru ca acest proiect să fie un real succes, în acte, aveau nevoie și de un „ghid cu privire la acțiunile de control, inspecție și intervenție în implementarea activităților derulate de Garda Națională de Mediu în domeniul schimbărilor climatice pe direcția de acțiune adaptarea la schimbările climatice și de reducere a efectelor poluării atmosferice“. Adică să le zică cineva ce să facă și cum, pentru că ei fac așa de bine de nici nu știu ce fac. Iar pentru ghidul ăsta au pus la bătaie, din punga cu bani europeni a proiectului, vreo 420.000 de lei plus TVA. Că, mna, e vorba și de elaborare, dar și de redactare. Mai mult, cei de la Gardă au pus și niște condiții clare, cum ar fi oferta tehnică, anume experiența profesională și planificarea resurselor, care au contat în proporție de 60% în atribuirea contractului, prețul oferit contînd doar în proporție de 40%. Cum ar veni, oamenii au vrut calitate. Și calitate au primit, desigur, căci licitația organizată pe 6 decembrie a fost cîștigată de CCAT Solution Group SRL, pentru 380.000 de lei. Da, pe bune, chiar așa îi cheamă pe oamenii ăștia, CCAT Solution Group SRL. Și, în ciuda numelui, sau poate că datorită lui, firma a reușit în decursul timpului să fie o abonată a banului public, încasînd constant de pe la instituții publice pentru fel și fel de studii și chestii de mediu. Acum, desigur, experiența contează, mai ales că firma asta este controlată de un domn pe nume Răzvan Stan Zamfir, care în trecut a fost asociat cu Sulfina Barbu și Silvian Ionescu în celebrul KVB Economic SRL, firma super-mega-abonată la contractele publice. Or, e chiar îmbucurător să vezi că în urma celebrului KVB al Sulfinei și securistului Silvian Ionescu, ea ministru al Mediului și el fost șef la Gardă, a rămas totuși un CCAT, firmă care încă produce.
În lupta cu încălzirea globală, Garda de Mediu își face ghid cu ccat local
Zoom În lupta cu încălzirea globală, Garda de Mediu își face ghid cu ccat local