Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

În pat cu redacția – episodul 1 –

Zoom În pat cu redacția – episodul 1 –

Terminasem trimestrul I din clasa a IX-a și mersesem într-o excursie prelungită sau într-o mini-tabără, undeva la munte. Sincer să fiu, nici nu mai țin minte unde. Era o cabană, destul de izolată, probabil pe la Predeal. Aveam câțiva blatiști cu noi, care au coborât la Bușteni, motivând că acolo aveau treabă. Urmau să ni se alăture seara, pe șest. Noi eram un grup de golani în devenire, din una dintre clasele de „mecanică“ de la MF3. Titularii excursiei erau cei de la electrotehnică, sau cum naiba se numea. Nici ei nu erau premianții liceului, nu erau ca zeii de la mate-fizică. Dar erau mai sus ca noi, oricum. Luaseră note mai bune la treapta I și cei mai mulți aveau mai mulți bani ca noi. Părinții lor, nu ei, dar era cumva același lucru.

Am trăit ultimele zile ale comunismului românesc departe de lume, cufundați în probleme și rezolvări adolescentine. M-am îndrăgostit pentru câteva zile de o colegă din clasa de sus, am dansat și ne-am sărutat pe „Wind of Change“, am provocat tulburări în viața liniștită a dirigintei lor și ne-am întors acasă. Cu un personal care venea de la Timișoara. Noi cântam nestânjeniți cântece de-ale trupei Phoenix, despre care ni s-a spus, discret, că sunt interzise. Oamenii din tren, cu fețe extrem de grave, se uitau la noi nu disprețuitor, cum am crezut inițial, cântând și mai tare, să le facem în ciudă, ci îngrijorați. Veneau de la Timișoara, unde deja se murise pe străzi. Dar noi habar n-aveam de toate astea.

Ne-am prins că e ceva nasol de-abia în Gara de Nord, unde ne așteptau surprinzător de mulți părinți. Dintre care nici unul nu ne-a certat pentru lucrurile făcute în vacanța aia, lucruri care le ajunseseră la urechi, grației doamnei diriginte. Ne-au luat spre case și nu ne-au spus nimic. Păreau doar niște părinți foarte îngrijorați și foarte grijulii, și atât.

A doua zi a început revoluția și la București, la mitingul convocat de chiar Nicolae Ceaușescu.

Habar n-aveam, până în acel moment, ce aș vrea să fac mai departe, după ce termin liceul. Discutasem de câteva ori, discret, și cu Pierre, tata. El încerca să mă învețe matematică și fizică, domenii pe care le stăpânea. Dădea și meditații. Eu începusem să fac cafele pentru el și cei pe care-i medita. Începuse să-mi placă mai mult să fac cafele decât îmi plăceau matematica și fizica, cred. Mama ar fi vrut, poate, ca măcar unul dintre copii să devină arhitect. Nu eram eu ăla. Bunică-mea din partea mamei nu renunțase complet la ideea de a avea încă un preot în familie. Din nou, nu eu.
După câteva zile de revoluție, după ce patrulasem prin fața blocului cu Doru, vecinul de la parter, și după ce văzusem la televizorul alb-negru din casă revoluția în direct, stăteam sprijiniți, cu câțiva prieteni, fie pe Dacia 1410 Sport a unui tip pe care nu-l vedeam niciodată, aparent muzician la Filarmonică, fie pe Trabantul doctorului Georgescu, tatăl lui Carmen, de care, în secret, eram îndrăgostiți toți.

„Eu vreau să mă fac ziarist!“, le-am zis, atunci, prietenilor mei. N-a fost nevoie să argumentez. Toți văzuserăm puterea unei prese libere, direct, live, pe televizoarele noastre. „Da, și eu!“ Unul era Mihai Boieru, „Oaie“, mulți ani colegul meu de bancă și cel mai bun prieten al meu în momentul ăla. Celălalt era Daniel Cristea-Enache, nepotul și fiul adoptiv al uneia dintre cele mai bune profesoare de limba română pe care le-am avut. Au fost două, Doina Cristea fiind prima dintre ele, Codina a doua, deși nu a fost, tehnic, profesoara mea, ci doar cea de la care am învățat multă gramatică. Și Mihai, și Daniel au ajuns, peste ani, să publice. Mihai ca ziarist, Daniel critică literară, mai ales.

*
I-am comunicat și tatei, ceva mai târziu, decizia mea. Aia conform căreia voiam să fiu ziarist. „Păi, hai!“ Atât. Nu cred că a fost cel mai fericit om de pe pământ, văzând că dau la o parte toată matematica și toată fizica pe care nici măcar nu le stăpâneam, dar făceam eforturi. Dar măcar m-a susținut. În cel mai bun mod posibil, spunându-mi că, dacă vreau asta, trebuie să o și dovedesc.

A trecut ceva vreme de la decizia aia a mea. Poate și uitasem, poate nu mă mai interesa. Avem, totuși, 15 ani. Și tot tata, care nu uitase, mi-a zis că un prieten de-al lui scoate revista Ligii Studenților și că aș putea scrie un text acolo. Am scris.

Așa că primul meu text tipărit în mii de exemplare a apărut pe 21 aprilie 1990, în revista Ligii Studenților. În aceeași zi, Piața Universității era blocată și începea cea mai lungă manifestație post- și anticomunistă din România. Desigur, nu textul meu a provocat-o, dar îmi place mereu să subliniez coincidența.

Așa am ajuns să debutez, la doar 15 ani, în presa românească. Nu e ceva deosebit, pentru că atunci, când apăreau peste 1.000 de titluri de ziare și reviste, e greu de crezut că mai exista cineva care nu putea să scrie în presa nouă, democratică. E greu de crezut, pentru mine, că încă fac asta și azi.




Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    GID-ul si Liga Studentilor s-au unit si am incercat sa scoatem o „publicatie” numita INDEPENDENTUL. A fost doar in forma samisdat. Practic, o nereusita… Prima versiune a „Academiei Catavencu” a fost pe foi A4, la Universitate. A mai fost (daca imi aduc bine aminte) SSM – Societatea Studentilor Medicinisti care au aderat tot la GID. Unele dintre amintirile mele ar putea fi estompate sau deformate… Asta imi aduc aminte acum… Am avut legitimatia cu nr. 7 la GID… Nu stiu daca in Aprilie 1990 a aparut textul tau in mii de exemplare… No ofense… 🙂

    • #2

      Asta, cu prima versiune a Academiei Cațavencu este nu doar estompată și deformată, dar nici n-are vreo legătură. Și totuși, da, primul text mi-a apărut în aprilie 1990, într-un ziar tipărit de Liga Studenților.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale