Chiar dacă mulți ne-am bucurat cînd am intrat de tot în Schengen, deși asta nu a însemnat nimic, că oricum nu prea plecam din țară, și cînd plecam luam avionul, au fost și mulți care chiar s-au bucurat, iar alții care nu prea. Firmele de pază, cu siguranță, căci nu eram departe de punctul în care granițele ori sediile instituțiilor militare să fi ajuns în paza firmelor de bodyguarji. Pe de altă parte, avem vămi și la interior, anume instituția în sine, Autoritatea Vamală Română, care – spre norocul firmelor de pază – trebuie și ea protejată. Spre exemplu, pentru paza obiectivelor din Craiova se vor plăti ceva mai bine de patru milioane de lei plus TVA. Mai exact, 2,4 milioane pentru birourile vamale din Olt, Corabia, Gorj și Vîlcea; 1,25 milioane pentru Direcția Regională Craiova și Biroul Vamal Dolj; 570.000 pentru Biroul Vamal Teleorman.
Desigur, contractele astea au fost scoase la mezat și împărțite, prin licitație cinstită, cu puțină vreme înainte să intrăm pe bune în Schengen, cu toate că nu ar fi contat nici dacă nu intram, că oricum trebuiau păzite. Spre norocul nostru, al tuturor, s-au și găsit niște firme care să presteze, anume TMG Guard pentru primele două loturi – de altfel, o firmă cu experiență în pază și încasat de la stat – și Akyle Security pentru Biroul Vamal din Teleorman, unde probabil că TMG nici nu voia să păzească. Și uite așa, vămile noastre sînt în siguranță, păzite și protejate cum se cuvine.
De la data de 1 ianuarie 2007 nu mai există vămi – birouri vamale, pe frontierele cu Ungaria și Bulgaria, sunt doar puncte de trecere a frontierei. Tratatul Uniunii Europene prevede faptul că mărfurile circulă libere de taxe între statele membre ale Uniunii Europene, de asemenea și cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene. Vă rog să nu confundați Instituția vămii – Autoritatea Vamală Română, cu cea a Poliției de frontieră. Atributiile celor două instituții diferă total. Vama se ocupă cu circulația mărfurilor, iar Poliția de frontieră cu circulația persoanelor. Multe trusturi de media fac această confuzie și emit știri incorecte.