România se pregătește să dea Uniunii încă o femeie comisar european. Iată, nu sîntem campioni doar la videochat, ci și la comisariat.
Roxana Mînzatu a apărut de nicăieri, iar trompetele de partid și presa de bine s-au grăbit să-i creioneze un portret de as din mîneca lui Marcel, un fel de tehnocrat scăpat pe listele de partid și ținut la secret, tocmai pentru astfel de momente-cheie.
Cumva trebuiau șterse urmele de palmă pe care madam Ursula le-a lăsat pe obrazul lui Marcel. Degeaba a umblat sărmanul prezidențiabil cu numele lui Victor Negrescu în buzunar, degeaba l-a prezentat peste tot drept marea speranță a social-democrației românești, căci în final Ursula a ținut să le arate votanților din spațiul carpato-danubian că Marcel n-are forța de a negocia. Și că, spre deosebire de alții 25, care-au ignorat cu grație pretențiile ei de a nominaliza două persoane, un bărbat și o femeie – doar bulgarii se conformaseră –, Marcel chiar a trebuit să facă așa cum i s-a cerut. Spre norocul lui, ce să vezi, avea pregătită o variantă de femeie excepțională, care vorbește engleză bine și franceză binișor, are și ceva experiență la dat din fonduri europene, iar CV-ul ei, prezentat în variantă romanțată, arată chiar bine, ba chiar la nivelul celui al cărui loc l-a luat.
Un tehnocrat care miroase a pesedism de rit vechi
Povestea reală a Roxanei Mînzatu nu cea din poveștile advertoriale ori CV-ul vopsit optimist, începe în perioada de glorie a unui PSD aflat în zodia Dragnea. Primul post serios, la nivel central, de secretar de stat, din 2015, precum și primul mandat de deputat, în 2016, le obține sub Dragnea. Adevăratul model în politică îi este, însă, Viorica Dăncilă, la vremea respectivă președinte al organizației de femei a PSD, care avea să-i urmeze lui Dragnea la șefia partidului. Are și astăzi, pe paginile de socializare, poze cu Dăncilă cît n-au posesorii de pisică cu odraslele blănoase. În anul 2019, după debarcarea lui Dragnea, ajunge chiar ministru al Fondurilor Europene în cabinetul Vioricăi. Ca un bun tehnocrat, desigur. Doi ani mai tîrziu ajunge secretar de stat în Guvernul Ciucă, tot la Investiții și Fonduri Europene, semn că deja învățase toate tainele și stătea pe propriile picioare politice.
Combinațiile din provincie se fac uitate la centru
Roxana Mînzatu este genul acela de pesedist familist, pentru care familia și familia politică se confundă subtil în momentele-cheie ale promovării. Soțul acesteia, Cătălin Teodor Mînzatu, este director executiv în Autoritatea Vamală Română, la București. N-a fost tot timpul așa. Înainte să ajungă la vămi, întîi șefuleț, ca urmare a unei detașări cu cîntec pe la Constanța, iar acum șef plin tocmai la București, Cătălin Teodor a fost consilier juridic la Gotic SA, firmă controlată de afaceristul Ion Diniță. Firma asta a fost implicată într-un mare dosar de corupție, unul în urma căruia Ion Diniță s-a ales cu patru ani de pușcărie, iar președintele Consiliului Județean Brașov la acea vreme, Aristotel Căncescu, a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Roxana era, în vremea faptelor de vitejie din dosar, subprefect și consilier județean, iar soțul – consilier juridic la firma împricinată, pînă în 2009, cînd ajunge la vămi.
Roxana a făcut bine și pe propriul ei buletin, nu doar prin intermediul familiei. De numele ei se leagă succesul a două firme de consultanță, care nu și-au făcut loc prin declarațiile ei de avere. RoAgora a făcut profituri frumoase, deși n-avea angajați, căci PSD era întîmplător la guvernare și consultanța era în floare. Tot bine a stat la profituri și Eurokorona, unde soțul fusese asociat, iar Roxana director și trainer, că doar e tehnocrat, nu?! Desigur, firmele astea nu și-au făcut loc în istoria romanțată a femeii-tehnocrat, numa’ bună de comisariat, și au dispărut în negura timpului, la fel ca și declarațiile de avere de altădată, unde nici măcar n-au apărut vreodată.
Și, ca să încheiem într-o notă pozitivă, deși ar mai fi multe de spus, să vă zicem despre o casă de undeva în Brașov. O casă de patrimoniu, să zicem, aflată pe o Stradă Lungă și care, pentru că a fost cumpărată în 2009, „în baza Legii 112“ (știți, clădiri naționalizate, alea), zice o declarație de avere mai veche, astăzi are geamuri din termopan alb. Că așa e la casele de patrimoniu. Dar mai multe nu vă zicem, că n-avem timp să discutăm despre tot ce s-a vîndut prin Brașov sub mandatul lui Scripcaru, așa că vă lăsăm să ghiciți a cui e casa asta de patrimoniu, luată pe Legea 112 și care astăzi are termopane de un mirobolant alb-tehnocrat.