Oficial încă nu s-a stabilit nimic, însă nu-i vreun secret că Daniel Băluță se visează deja în locul lăsat liber de Nicușor Dan. O cam știe deja toată lumea, poate mai puțin o majoritate dintre bucureșteni, însă e clar că omul se străduiește și n-a mai tras frâna campaniei de la locale. Și ar putea, desigur, să candideze în baza sublimelor realizări din sectorul pe care-l conduce de niște ani buni, însă de ce să strice tocmai acum tradiția? E vorba de tradiția luatului cu împrumut, desigur, că doar așa e viața oricărei administrații, se trăiește pe datorie. Numai că, ce să vezi, deși primărește de atâta timp, deși are o armată de oameni acolo, care știu cum se accesează un credit, Băluță a decis să cheltuiacă vreo două milioane plus TVA pentru „consultanță financiară de specialitate de monitorizare/gestiune financiară și operațională necesară pentru implementarea proiectelor de investiții cu finanțare din credite interne“. Au fost puse niște condiții clare, de la preț – 40% – la metodologie, expertiză și alte cele, după care a fost organizată și o licitație, pe data de 10 iunie. Licitația, una minunat de românească, a fost câștigată de TUD Investment Consulting SRL, firma lui Mihai Silviu Tudorancea, una care oferă consultanță pe la o groază de primării, de la Primăria Generală și până la altele de sectoare ori Primăria Bacău. Sigur, firma lui Tudorancea a avut nu doar cea mai bună ofertă, dar a avut-o și pe singura. În plus, a fost așa o potrivire, ca în filme sau la planete, că prețul oferit, respectiv 1.942.500 de lei plus TVA, a fost fix același cu cât estimase Primăria lui Băluță că va costa toată tărășenia. Dar asta contează mai puțin. Important e că Primăria Sector 4 se va împrumuta de-acum și nimeni nu va putea să spună că e vina lui Băluță, că doar există, iată, un consultant extern, un specialist.
1.409 vizualizăriÎnainte de o eventuală candidatură, Băluță merge la consultanți

Zoom Înainte de o eventuală candidatură, Băluță merge la consultanți






Baluta ca si Simonis nu sunt nici pe departe cei mai ticalositi pesedei.
Aici ar fi un adevar crunt: inteligenta artificiala ar putea sa ne inlocuiasca de tot definitiv pe 99% din noi. Partea amuzanta : cu siguranta ar conduce tara mai bine/eficient daca ar avea toate datele „problemei” si acces la putere de decizie! Pensionarii „speciali” ar fi primii zburati din sistem. Sau platiti cat au contribuit.nimic mai mult. In rest? muuulte companii de stat sigur nu vor mai exista in forma actuala.sau deloc