Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Încă o alianță contra și împotriva naturii

Zoom Încă o alianță contra și împotriva naturii

Ca și când nu era suficient că asistăm la o alianță de stânga-dreapta-whatever-ighen, la nivelul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR, iată că astăzi am avut confirmarea încă unei alianțe contra naturii, PSD-AUR vs Diana Buzoianu. Desigur, nu e nimic surprinzător aici, căci răfuiala PSD – USR a transformat guvernarea într-un fel de menaj de tipul te iubesc, dar nu pe tine.

Moțiunea simplă, chiar și adoptată, nu duce la căderea ministrului iar domnița Buzoianu pare să fie mai stabilă decât colegul Moșteanu, căci demisia nici măcar nu e luată în calcul. Nu e ca și cum și-ar fi falsificat ceva la CV, iar apa o să revină în conducte și la robinetele din Prahova.

Pe de altă parte, căsătoria asta din interes devine tot mai interesantă, ca să zic așa. Că e interes național, sanchi, nevoia de stabilitate, situația geo politică, iarna care nu-i ca vara și Marte care-i în retrograd. Și-apoi mai e și Bolojan, sărmanul, că te și apucă mila când îl vezi cu sprânceana derutată. Tot ce vrea omul să facă e să taie din salarii, din cheltuieli, din stânga și dreapta, iar PSD îi cere să o taie pe Buzoianu și strada pe Predoiu. Poate că e mai bine să taie porcul. Nu de alta, dar nu-i sigur că mai prinde și Paștele în post, să belească berbecul.

1.058 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia