Sînt aproape două duzini de candidați la președinția României. Nu mi-am bătut capul să văd dacă e un record. Dar asta spune ceva despre demonetizarea primei funcții în stat. Dar și despre faptul că diverse partide sau conglomerate politice de buzunar nu-și văd lungul nasului. Ca să nu mai zic de independenții care ies la pescuit fără undiță, ci doar cu cîte o pocnitoare în buzunar. Așa că prima sită, înainte de depunerea candidaturii, va fi lista de semnături, 200.000, care pentru pretendenții susținuți de partidele mari nu-i un motiv de grijă. Însă pentru cei trimiși la luptă de partidele mici s-ar putea să fie un hop de netrecut. Evident, însă, cu condiția ca listele de semnături să fie corect verificate.
Căci, după socotelile mele, aproape cinci milioane de alegători ar trebui să semneze pentru un candidat sau altul. Și asta în condițiile în care cam 40% din populația României nu votează, deci nu văd de ce ar semna pentru unul sau altul dintre cei ce vor să ajungă la Cotroceni. Iar partidele mari dăruiesc masa omului lor cu peste o jumătate de milion de semnături, ca să ia ochii alegătorilor.
Acum, de cînd cu centralizarea electronică a listelor de semnături, s-ar putea ca semnăturile locuitorilor cimitirelor patriei să fie cu primejdie pentru cei care vor încerca să le folosească. Dar la cum funcționează la noi computerele instituțiilor statului, nu m-aș mira să fie unii care să convoace răposații bizuindu-se pe mîna mortului. Fiindcă o candidatură la președinție poate fi și o mare afacere. Evident, pe bani publici.
Printre cei pe care nu-i văd adunîndu-și semnăturile se numără doamna scoasă în față de partidul lui Dan Voiculescu, care nici în vremurile sale cele mai bune n-avea mulți suporteri. Nici pe liberalul de strînsură Viorel Cataramă nu-l cred în stare să strîngă 200.000 de semnături. La fel cum mă îndoiesc că Alexandru Cumpănașu își va agonisi ca independent semnăturile trebuincioase. În paranteză fie spus, Cumpănașu, care îi soma pe politicieni să nu încerce să se folosească de nepoata lui pentru a-și îmbunătăți scorul electoral și spunea ritos că nu va candida la președinția României, ceea ce mi se părea de bun-simț, încearcă acum să profite de cazul Alexandrei Măceșanu pentru a se rostui politic. Or, dacă va intra în campanie electorală, cînd va mai avea timp Cumpănașu să moară de gît, cum anunța, cu cei pe care-i denunță că nu și-au făcut datoria în cazul nepoatei sale? Sau își va face campanie profitînd de uriașa emoție publică stîrnită de tragediile fetelor dispărute la Caracal? Dacă va fi susținut logistic de vreun partid – dar care ar putea fi acela? –, Cumpănașu și-ar putea strînge semnăturile. Dacă nu, tentativa lui de a profita politic de o tragedie de familie se va încheia așa cum merită, printr-un fiasco. Altfel, dintre independenți, dar cu sprijin de la partide, singurul care și-ar strînge semnăturile ar putea fi Mircea Diaconu, dar asta dacă, și numai dacă, ALDE și partidul lui Victor Ponta nu se vor lua la ceartă pe parcurs.
Oricum, pentru cultura noastră politică merită să consemnăm anul 2019 pentru inflația de candidați la președinția României.
