Dacă Prințul Charles a fost nevoit să-și închidă săptămîna trecută aprozarul royal, recunoscînd spăsit că în relația extraconjugală cu negustoria a contactat o boală rușinoasă numită faliment, Prințul Duda, în schimb, a reușit să transforme cămara socrului său într-un veritabil angrou.
Aplicînd modelul lu’ mama mare, care vindea borș la domiciliu, Prințul Charles a clacat deoarece ingurgitatorii britanici de bere neagră n-au prea pus botul la sucul de măr românesc de la prăvălia din lemn plasată în curtea casei părintești din Gloucestershire, spre deosebire de mușteriii traficantului de sînge albastru, care, ciupiți de musca gloriei, au dat năvală la boiangerie.
Curios e că taman cînd Regele Mihai se arată mai puțin mulțimii, practicînd comerțul cu văzduhul și cu cele nevăzute, furnizorii de kitsch ai Casei Regale vor să ne demonstreze, dimpotrivă, că în plin ascetism seraficul monarh e lovit de bulimie, de vreme ce restaurantul Burebista, care trata pînă mai ieri bîrdăhanele republicane, preschimbîndu-se în Burebista Royal, aidoma rîgîielii care în franțuzește se pronunță ranvoa, a tras asupra Palatului Peleș o canonadă de mititei, de tochituri și tuslamale, încît nici pe lumea cealaltă n-o să scape Maiestatea Sa de damful usturoiat al fasolii făcăluite
Adevărat îi că Prințul Duda, mic furnizor de ciripeală pe lista Județenei de Partid a persoanelor de sprijin ale Securității, nu s-a sfiit să se îmbîrlige cu negustorii de piei de cloșcă ai societății noastre de consum, amestecîndu-i într-un talmeșbalmeș ca la nașu’ cu producătorii de ispravă ai brand-urilor naționale. Căci nici la Dragonul Roșu angrosiștii chinezi nu-și permit să înghesuie pe aceeași tarabă porțelanurile fine alături de budigăi, calupuri de brînză, ouă gălbenel, giuvaericale, salamalîcuri, șoșoni de baștani, magiun de prune și vopsea de păr.
Apoi, sugînd la patru crame deodată, Prințul Duda ne lasă să înțelegem ori că înainte de a fi cochetat cu actoria a lucrat la desecări, ori că papilele gustative ale Majestății Sale s-au desprimăvărat și, în marea sa generozitate, nu mai discerne care dintre vinurile de împărtășanie e mai regal decît altul.
Ce-ar fi fost dacă, la Sîmbra Oilor, președintele Băsescu și-ar fi tras patru clopuri pe cap și două trăistuțe pe umăr? Ar fi vuit presa că-și iubește sinele peste măsură? Ar! Cumpătat cum îl știm, după un păhărel de palincă ne-a ciuruit cu dulcele său hăhăit, reașezîndu-se frumușel în sufletele românilor, nu înainte de a sorbi sfios o bărdacă de zer contra mahmurelii.
Încotro, lemn de trandafir, tu, carnea mea veselă și analfabetă?
Publicat în Cațavencii, nr. 19 (97), 2013
