Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Indolenţa americană

Zoom Indolenţa americană

 ► Ca urmare a filmuleţului Inocenţa musulmană, finanţat de un grup de extremişti americani şi regizat de un fost actor porno, care îl descrie pe profetul Mohamed ca fiind mai atras de minori decît Irinel Columbeanu, americanii şi-au pus în cap majoritatea musulmanilor din Libia, Tunisia, Sudan şi restul ţărilor islamice aflate mai la sud de Giurgiu. În calitate de oameni care nu au văzut filmul, întrebarea noastră este cît de prost poate fi dacă a reuşit să scoată atîţia oameni furioşi în stradă? Mai prost decît ultimul film al lui Sergiu Nicolaescu? Mai prost decît Men in Black 3?

 ► Peste zece mii de oameni au mărşăluit zilele trecute pe străzile Chişinăului strigînd că vor să se unească. Din cauza barierelor ling­vistice dintre cele două ţări, în continuare nu ştim dacă asta înseamnă că vor unificarea cu România sau doar vor să facă sex cu cineva.

 ► Un tabloid din Irlanda a publicat un set de zece fotografii topless cu ducesa de Cambridge, Kate Middleton. În replică, purtătorul de cuvînt al Casei Regale a declarat că pozele sînt nişte trucaje ordinare deoarece Kate nu ar face niciodată topless, pentru că n-a primit aprobarea să aibă sîni.

 ► Vladimir Putin a recunoscut, în sfîrşit, că episoadele sale de vitejie în care vînează tigri, înoată cu rechini sau învaţă gîştele să zboare sînt, de fapt, regizate. În mod suspect, tigrii, rechinii şi gîştele continuă să susţină că întîlnirile lor cu Vladimir Putin au fost mai mult decît spontane, iar ei nu sînt nişte agenţi KGB deghizaţi în animale sălbatice.

 

 

 

0 vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta