“Domnule Hellvig, știți ce e aceea o informare?
Domnule Hellvig, vă rog să-mi spuneți dacă știți ce este aceea o informare? Că o informare nu este așa, ceva… O informare are și ea o definiție…”
Da, probabil că astfel ar fi reacționat, decuplate de la orice fel de rațiune, corzile vocale ale lui Denise Rifai. Și, culmea, ar fi avut dreptate.
Când am auzit că “au fost trimise informări către instituții”, ne-am gândit că înțelegem toți același lucru. Anume că instituțiilor li s-a spus ce, în ce fel și li s-au dat niște sume și, mai ales, niște nume de firme și de oameni.
Au trecut niște zile și ne dăm seama că o altă întrebare e mult mai importantă: cum sunt aceste informări?
Sunt ca niște articole din Click?… “Iohannis, citește ce se întâmplă în spitale! N-o să-ți vină să crezi cu câți pacienți s-a culcat stafilococul auriu într-o noapte!”
Am ajuns să ne întrebăm: oare informările informează? Oare cât de informative sunt informările?
Ne gândim la președinte și la ce a fost în capul lui, printre rafturile cu oferte de vacanță și butoaiele de tăcere. Președintele a zis că el le citește și se consideră informat dup-aia. Se consideră, dar nu se poate exprima în ce fel se consideră informat. E mai mult o stare, o senzație, un fel de-a fi, probabil. Și-atunci, te întrebi, cum naiba sunt informările? Sunt versete asemeni versetelor lui Nostradamus? Sunt niște sutre care te amuțesc, aruncându-te dincolo de lume? Mai exact: te simți informat cum e un om după ce întreabă la biroul de informații din gară sau te simți informat ca un preot budist care trage o flegmă-n pustiu?
Pentru că e posibil ca noi, ăștia, să înțelegem că informarea este ceva care te informează, care are o relevanță, un caracter obiectiv, care se sprijină pe dovezi și conține fapte, nume, scheme de operare.
22 de astfel de informări, ne zice Sebi Ghiță, au ajuns la procurori. Nu ni se spune la care, nu știm despre ce parchet, parchete, e vorba. Nu putem ști ce conțineau informările, nu ni se spune de ce aceste informări nu au avut nici o urmare. Mai mult, președintele ne spune că nimic nu se poate desecretiza din aceste informări.
E limpede că niciodată, dar niciodată, mingea nu a fost la mort. Condrea a fost o informare, singura desecretizată, la registrul comerțului, alături de numele Hexi Pharma.
Nici o conferință de presă a procurorului general sau a procurorului de caz, nici o conferință a SRI, unde dormitează de luni bune în funcția de purtător de cuvânt un fel de fost jurnalist. Ne-a fost livrat doar un Iohannis tâmp, care ne-a asigurat că SRI și-a făcut treaba, încercând să suprime dreptul presei de-a pune întrebări și, în ultimă instanță, de-a delira.
În liniștea asta instituțională, Sebi Ghiță bagă țeasta în televizor și urlă: nu se poate, totuși, a murit un om. În camera alăturată, pe Facebook, prietenul Ponta își aprinde singur fitilul la cur: e dictatură! Din baie, al doilea om în stat, Tăriceanu, renunță la somnul de prânz, și ne zice că Hexi Pharma e firma SRI.
Zic să ne considerăm informați.
ce-o fi avut bunul Dumnezeu cu romanii de i-a facut asa de prosti
helving :))) numele spune totul :). Chiar spune cat de prosti (cica toleranti) sunt romanashii :))