Nu e singurul format de succes. În grila de programe transmise din stradă, din frigul nopţii, mai fac audienţă Vocea Mîniei, Vrei să fii protestatar şi Nu ne vedem la TVR. Toate vorbesc despre problemele tale, ale celui ce stă înăuntru şi le priveşte la televizor. Cei puţini, ca întotdeauna, stau în ger şi încearcă să schimbe soarta celor mulţi. Tu eşti la căldură, tolănit pe canapea, mulţumit că există atîta solidaritate.
Înjuri şi tu prin casă, scandezi odată cu manifestanţii, ba chiar ţi se pune cînd şi cînd un nod în gît. Ţi se pare destul, dar e? Întreabă-te. Cu cît stai tu mai mult în casă, cu atît vor sta ei mai mult în ger. Dar, pînă la urmă, e treaba lor, nu? Ai putea, măcar, să te abţii de la şoferie. Dacă nu mai treci cu maşina prin Piaţa Universităţii, jandarmii nu mai au ce trafic să protejeze. Ar fi o contribuţie apreciată. Şi apoi, nici n-ai ce vedea: acolo, între oameni, locul tău e deja ocupat.







S u p e r b
Asa este, superb! trebuie sa treaca ei cu masina pe acolo ca sa se laude acasa, da ba', era aia acolo si protesta, sta ca prostii in frig! sau varianta corporatistului care el trage tara dupa el, iar aia care protesteaza sunt niste scalvi saraci care traiesc chipurile pe spinarea lor! din pacate, suntem multi care stam acasa si aprobam protestul, ni se face lehamite de gunoaiele gen toader care apar la tv sane explice el cum e cu criza. nu gunoiule, nu criza i-a scos pe oameni in tara, ci tupeul analfabet al chorului alcoolic si aroganta voastra. si nastase fura 10%, da mai lasa 1% la popor. voi sunteti modelul T1000 (e din filmul ala cu arnold pt eba si colegii la fel de culti) care vrea tot, sa aveti voi bmw x6, vacanta la saint tropez si 10 case, iar noi resturile sa crapam muncind pentru voi la firmele voastre de baieti destepti. moartea este a voastra, asta e doar inceputul. nu mai e mult pana jandarmeria, politia si armata or sa iasa si ei in strada, si ghici ghiciul matii de oligofren diform, pt cine mata-n cur lui udrea?! jandarmii aia, desi multi nu au minte prea multa, sunt total de acord cu cei din strada, ba mai degraba ei l-ar strange pe chiompaliu de gatu ala plin de alcool, iar pe pitic l-ar pune in cui! pe udrea ar satura-o, dar nu de bani, de iubit! suntem astia care ne uitam la tv, doar niste lasi, iar altii suntem prea stricati si asteptam ordinul sa iesim in strada sa-i dam in gat a doua zi pe prietenii nostri, ca de, asta ne e meseria. linsati-i pe agentii sri din piata, sa-i vada chioru in direct si sa se cace pe el de tot! oricum, nu mai ai scapare, javra ordinara! respect pt politie, ei au zis-o cel mai bine.
Sper că nu sînteţi convins că îngheţaţi şi pentru mine…
Stai linistita, cucoana, nu e de loc convins …
Tu esti, Nuti?
Nu, Gigele, sînt Ioana Munteanu!
Jupîn Ştefăniţă, eu înţeleg că la mata în popor aşa se vorbeşte, dar deh, mai încearcă şi matale să te cizelezi un pic!… De dragul nobilelor idealuri pe care le răcneşti în Piaţă…
Coane, imperial, felicitări!
depinde ce iti doresti. daca iti doresti schimbarea regimului basescu si venirea la putere a usl-ului, trebuie sa iesi in strada. daca iti doresti mai mult si stii ca ce iti doresti tu nu doar ca nu se va intampla, ci ca nu s-a intamplat nici macar la revolutie, mai bine iei o pauza. toata stima pentru cei care sunt in piata, dar in acelasi timp si toata compasiunea, pentru ca ei stau in ger pentru altii. cu alte cuvinte, si cand vor fi obtinut schimbarea puterii, ei tot vor fi stat in ger pentru altii. la lovilutie au murit oamenii pentru mult prea binele altora, etern aceiasi.
te-ai bagat si tu ca musca-n koorul calului. nu vezi ca aici discuta oameni mari? du-te si te da pe twitter cu gashcarii tai cu tuleie-n barba.
Eşti sigur, nene Titi, că mă dqu pe twitter cu găşcarii? Vezi că nu m-ai identificat cum trebuie? Vezi dacă matale crezi că nu mai există şi alte puncte de vedere în afară de cele din Piaţă şi de cele de pe twitter? Vezi, vezi?