Realitatea face pe moarta, încercând să scape de valul 3 al pandemiei. Dar tot a deschis un ochi, cât să facă mișto de Raluca Turcan. În plină campanie de popularizare a bucuriilor pe care le aduce cu sine interzicerea cumulului pensie-salariu, Raluca Turcan a zis că are mari probleme de personal în ceea ce privește recalcularea dosarelor de pensii:„E o provocare să găsim oameni buni. O soluţie este să aduci oameni care au mai lucrat în casele de pensii şi s-au pensionat“. Prevăd înghesuieli ca pe Valea Prahovei de Crăciun, ca la Nădlac când se întoarce milionul și jumătate de IT-iști ai premierului.
Dar asta e nimic, până la urmă Turcan e obișnuită să se facă de râs, să nu știe câți ani are, cum o cheamă sau de unde are atâția bani. Gândirea ei despre oameni – alții decât ea, ce-i drept – este însă una care, într-o lume civilizată, ar trebui să aibă conotații penale bine definite: „După 29 de ani de muncă în sistemul agricol, pensia de bătrâneţe calculată în baza contribuţiei este de 591 de lei, la care statul adaugă diferenţa de până la 800 de lei cât este pensia socială. Este realitatea dintr-un dosar de pensie de agricultor pe care l-am avut astăzi în mână la Casa Judeţeană de Pensii Suceava“. Asta este descoperirea făcută de ministrul Muncii – contributivitatea e un rahat. Doar că ea stă cu acest imens rahat în mână și tot ce vede este că statul are grijă de acești oameni și mai pune de la el 200 de lei până la criminalul 800 de lei.
Fie Raluca Turcan își construiește apărarea invocând nebunia, cum reiese din astfel de declarații, fie, în timp, o să apară zâmbitoare în fața noastră cu un proiect de care va fi al dracului de mândră: foișoare din care statul să poată să supravegheze mult mai bine bătrânii.
7.397 de vizualizări







Nu cred ca ceea la ce spune Raluca Turcan mai este nevoie de ceva( comentarii tîmpite si un IQ pe masura)
Saraca este in afara cu toate(iti trebuie tupeu nu gluma sa faci ce face ea)
Interesant ar fi de stiut cine poate sa promoveze in functia de ministru o asemenea persoana(desi bag seama cam toți sint la fel )
Nu face nici o recalculare,nu are legea in baza căreia sa aplice formula mult visata! Mie mi s.a alculat de 4 ori pc.mediu cu vechea formula si a iesit diferit in2001. Atunci nu era grabă
!!!