Instituția denunțătoriei

Cred că știm adevărul. E pe-aici, îl gonim, dăm cu piciorul în el ca într-un câine care nu ne lasă să mâncăm liniștiți.

Sunt convins că Victor Ponta spune adevărul când zice că Liviu Dragnea a insistat pentru Laura Codruța Kövesi în speranța că – după încă vreo trei porci tăiați în curtea SRI – îl va scăpa de dosarul referendumului. Cred că Elena Udrea spune adevărul când zice că a contribuit și ea la numirea lui Kövesi la DNA. Ponta îl denunță public pe Dragnea ca fiind dictator, mincinos, manipulator, rudimentar și, în cele din urmă, prost. Și, probabil, Dragnea este toate aceste lucruri la un loc – unele ca om politic, altele doar ca om. Ponta are o istorie cu Dragnea, are chefuri, povești de slugărnicie și un pact de coabitare la care au muncit împreună niște nopți în biroul lui Traian Băsescu.

Băsescu însuși deapănă amintiri despre înfundarea lui Dan Voiculescu. Și cred că are dreptate când povestește de Florian Coldea și de Camelia Bogdan. Și multe altele pe care le spune cel matol despre Servicii și DNA.

Dacă adevărul e povestea celor învinși? De ce nu? Povestea celor care nu suportă să-i vadă pe foștii camarazi de nenorociri jucând rolul sfinților…

Denunțul e turnătorie. Cine toarnă e ”sifon”. Iar sifonul nu e bun decât la șpriț.

Vedem desfășurându-se această latură morală și acum, în cazul Vlad Cosma.

Dimensiunea morală a individului intră în scenă când e vorba de DNA și de Kövesi. Cum naiba să avem încredere în denunțul unui turnător? Cum naiba ar fi, deci, ca un turnător s-o înfunde pe doamna K.? Doar nu am înnebunit.

Ponta, Băsescu, Udrea, din zeama plagiatului, a minciunii, a averilor de nejustificat, spun o poveste și se dau cu capul de pereți că nimeni nu-i ascultă. Ca să vezi, descoperă și ei cum funcționează oamenii: nu îi cred pe mincinoși, nu îi ascultă pe impostori, nu sunt atenți la cei care i-au disprețuit.