După cîteva coridoare scurte, bine luminate de flăcări, reporterul se trezi condus de drăcușorul-ghid într-o cameră plină de fum și pucioasă. „Inițial era doar pucioasă, dar am uitat să-i luăm țigările. Asta-i situația!“, ridică drăcușorul din umeri. Într-un colț, ascuns în penumbră, un jilț imens părea să-l adăpostească pe acela cunoscut în România sub multe nume, majoritatea jignitoare. În umbra adîncă a tronului, doar capul se vedea proiectat ca o pată rușinoasă asupra peretelui.
– Cum ați ajuns aici? Ați băut? Vă grăbeați? Vă pare rău?
– Am impresia că am fost victima unui accident. Mergeam liniștit spre casă cînd o criză subită de sciatică m-a obligat să-mi găsesc un punct de sprijin.
– Foarte normal…
– Da, dar gardul n-a fost de acord. A început să strige „Nu pune mîna pe mine, ai mers pe jos cu ea!“. Și, brusc, s-a dat la o parte.
– Și ați căzut.
– Eu nu cad, eu aterizez subit. Ca o pisică. În toate cele patru. De data asta într-o structură săpată de-a lungul acelui gard. Și cum pe mine m-au ajutat mereu structurile, mi-am continuat drumul înainte…pînă cînd am aterizat din nou.
– Ați căzut…din șanț?
– Am nimerit într-o zonă profundă a structurii și am aterizat foarte multă vreme, ba cred că am și ațipit puțin în acest timp, pînă cînd m-am trezit într-o sală lungă și joasă, luminată de un șir de lămpi atîrnate în tavan. Undeva, în depărtare, mi s-a părut că văd un buldog alb cu ceas de buzunar care spunea „Vai de urechile și de mustățile mele, tare tîrziu s-a făcut!“. Am vrut să mă iau după el, dar erau atîtea uși galben-albastre și nu știam pe care a dispărut.
– Și ce-ați făcut?
– În mijlocul sălii, pe o măsuță, am văzut o sticluță. Și sticluța mi-a zis „Bea-mă!“, iar eu am băut-o și a fost foarte bine. După care, privind mai atent, am văzut pe aceeași măsuță și o cheiță mică. Și cheița mi-a zis „Bea-mă!“, iar eu am băut-o și a fost și mai bine. După care, tot pe măsuță, a apărut o prăjiturică. Și prăjiturica mi-a zis „Bea-mă!“ și a fost din ce în ce mai bine. După care, nu știu de unde, a apărut un ins gras, păros și transpirat… Nu mai țin minte ce mi-a zis.
– Și ați rămas în acea sală?
– Nu, că nu mai apărea nimic pe masă. Așa că am deschis prima ușă și am pășit curajos înăuntru… Brusc, am simțit ceva moale sub talpă. „Vai, ce scîrbos, un rahat!“, am zis. „Vai, ce scîrbos, un Petrov!“, mi s-a răspuns. Am vrut să încerc ușa următoare, dar am auzit zgomot de apă și mi s-a făcut frică. Poate era o cascadă…poate era o toaletă…în orice caz, am trecut la ușa a treia. Așa am dat peste Tăriceanu și cele cinci neveste. El stătea bățos în mijlocul lor și toate îi spuneau, în același timp, „Noi te vedem strict ca pe un prieten!“. Așa că am trecut la ușa următoare și…
– Și?
– Și am dat peste Ciorbea care mi-a spus cu o voce mormîntală: „Privește-mă drept în ochi și vom scăpa amîndoi de aici!“.
– Și???
– Și evident că sîntem damnați pentru eternitate!
– Așa că ați intrat pe următoarea ușă…
– N-am intrat. De data asta am fost prevăzător, am băgat doar capul.
–E amuzant că spuneți asta: am citit într-o scurtă dare de seamă că aici, în viața de apoi, a rămas doar capul din dumneavoastră. E adevărat?
Băsescu nu răspunse. Capul său, însă, fîlfîi din aripi de liliac și se așeză pe umărul reporterului.
– Așa se întîmplă cu noi, nemorții politic. Ni se dau aripi ca să revenim și să speriem pe cine trebuie cînd o cer interesele Patriei.
Reporterul ridică o sprînceană a neîncredere:
– Sigur, Patria e întotdeauna…
– Patria e întotdeauna A Priori! veni răspunsul sec, de parcă l-ar fi rîcîit un epolet în gît.
– Sînt sigur de asta. Dar nu vă este greu, așa, doar cap?
– Nu, m-am învățat deja să scot dopul cu dinții, să ridic sticla, să o proptesc cu limba, așa cum m-a învățat licuriciul cel mare, și după aia curge de la sine.
– Dar nu e totuși neplăcut?
– Cînd o țară întreagă îți strigă „Suge-o, Băsescu!“, e clar că asta te așteaptă în viața de apoi. Nu mă plîng, însă. Adi Năstase mi-a zis că se poate și mai rău.
– Ultima întrebare: ați fost silit să mergeți în Iad sau a fost alegerea dumneavoastră?
– Traian Basescu nu poate merge decît în Iad.
– De ce?
– Are cazan.
1.725 de vizualizări
