Un cuplu de arhitecți lasă jungla urbană pentru 55.000 de kilometri cu motocicleta pe pistele Africii. Cele 14 luni de nomadism sînt povestite în jurnalul online care poate fi citit pe www.intotheworld.eu și, din toamnă, în cartea Oyibo, editată de Humanitas.
Reporter: Pe două roți, cu casa în spate. Masochism?
Ana Hogaș: Aș zice onestitate. Felul în care am călătorit a fost determinant. Noi nu am trișat cu gadget-uri și am mers prin glod și vijelie cu capul descoperit, ne-am privit cu oamenii în ochi și ne-am făcut frați. Ceea ce ar fi putut fi un an sabatic printre străini a devenit o vizită prelungită în familie. Apoi mai cred că disconfortul și pericolul sînt necesare. Cînd te ridici singur de jos, victoria e mai dulce, iar cînd ai puține obiecte de gestionat, mintea se limpezește. Pentru noi este singura opțiune.
Rep.: Care au fost momentele grele?
Ionuț Florea: Să traversăm Sahara la peste 54° C, de două ori, să ne extragem dintr-un cătun camerunez fără bani, fără telefon și cu motorul defect, să facem 3 000 de kilometri de off-road extrem în R.D. Congo, apoi să ne îmbolnăvim pe rînd de malarie și să cumpărăm primul pahar de ceai în Egipt.
Rep.: Împreună, pe motor. Cum vă sincronizați? Cine conduce?
I.F.: Sîntem împreună de mult și arhitecții sînt obișnuiți să lucreze în echipă. Ne-am adaptat repede la viața de vagabond în doi. În turul Africii am condus eu, dar, după ce l-am terminat, Ana și-a luat carnet de motor și m-a urmat prin toată Asia Centrală, pînă în Mongolia și înapoi. Fiind minitehnicus și experimentat în aventuri enduro, am rămas “șeful” trupei. Faptul că ea era începătoare mi-a dat de furcă și a crescut adrenalina expediției chiar și cînd nu rulam pe buza vreunui hău.
Rep.: Ce ați mîncat în varii locuri? Ce nu ați mîncat? De ce?
A.H.: Fix ce mîncau și beau băștinașii, fie că erau omizi mopane și apă de lac sau chestii de fiță cu gazdele sud-africane. Mîncarea e una dintre pasiunile noastre comune și o metodă să descoperim ceea ce în arhitectură numim genius loci, spiritul locului. Mai greu a fost să ne hrănim cu tocană de porc spinos într-o comunitate de braconieri, după ce munciserăm ca voluntari în Nigeria pentru un ONG ecologist.
Rep.: Ce aduce diferit cartea voastră față de blog?
I.F.: Cartea este povestea unei experiențe care este încă cea mai importantă din viața noastră. Veți afla personaje și amănunte omise din jurnalele scrise pe drum, cine eram noi doi înainte de Africa și cît de mult ne-am schimbat după turul continentului negru.
20 de vizualizări
