Între timp, la exploatarea suferinței…

De ce să trimiți, ca televiziune, echipe de reporteri la Institutul de Medicină Legală? De ce să înfigi microfoanele în fețele transfigurate de durere ale părinților și să întrebi, pe o voce afectată, ce simt acești oameni? Ce pot oare simți acești oameni? Și ce simt ei ce treabă are, în acele momente, cu vorbele? Păcat că nu au apărut reporterii cu aripi, ca să dea târcoale, la câțiva metri înălțime, IML-ului.

Una e să stai cu buchetul de microfoane în gura Elenei Udrea, discutând despre șobolanul agresiv din arestul Poliției Capitalei, alta e să îi întrebi pe niște părinți dacă suferă că le-a murit copilul. Una e să îl întrebi pe Oprescu dacă a furat, iar el să-ți răspundă “Nu, bă!”, și altceva să urmărești părinți care duc haine ca să-și ia copilul mort acasă. Ce zile de doliu sunt acelea în care îndoliații – cei mai îndoliați, ca să zic așa – sunt agresați, li se bagă microfoanele pe gât ca să-și vomite suferința în public?

E uluitor cum, la RTV, imaginile cu tinerii arși, cu cei resuscitați, erau blurate foarte-foarte puțin, de alibi. Nu mai spun că, la o emisiune, fusese chemată să comenteze ce se întâmplă acolo Gabi Luncă. Femeia, săraca, dădea din cap pătrunsă de suferință, neputând să-și ia ochii de la imagini. Era ceva de genul: “Aoleu, mamă, unde a ajuns lumea de azi, pe vremea mea nu era așa!”.

Nu înțeleg de ce televiziunile pun peste imaginile groaznice din acea seară o melodie tristă. Pare o încercare penibilă de a “umfla” puțin suferința, de a o face lacrimogenă și de a o vulgariza cumva în același timp. Îmi imaginez cum cei care făceau știrile se gândeau: Da, aceste imagini sunt într-adevăr îngrozitoare, îi vom mișca pe oameni cu ele, dar știți ce-ar fi și mai mișcător?… O muzică bășită peste ele.

TVR nu a avut o procedură de intrare în breaking news. Asta după ce TVR nu a avut o procedură de intrare în Emisiuni OK sau în Nu mai facem datorii. Tăcerea – pentru care TVR are întotdeauna o procedură – a fost pe placul lui Moise Guran, indispus de faptul că televiziunile au vrut să facă audiență pe subiectul tragediei din Colectiv. Trist era dacă oamenii nu urmăreau ce se întâmpla acolo, dar, mă rog, probabil că Moise Guran a fost foarte indignat că la televizor s-au uitat și oamenii săraci, care nu contribuie la stat, și alcoolicii care beau din alocațiile copiilor.