Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

IRINA GEORGESCU GROZA: „Odată era să fiu înjunghiată de un gibon pus de preotul din Topraisar să ne alunge din sat”

Zoom IRINA GEORGESCU GROZA: „Odată era să fiu înjunghiată de un gibon pus de preotul din Topraisar să ne alunge din sat”

Acum vreo două săptămîni am aflat că tînăra mea prietenă Irina Georgescu, devenită și Groza prin căsătorie, pleacă din țară. Între timp a și ajuns în țara de destinație.E prozatoare și editoare. A fost documentaristăde presă a Casei Regale, în timpul vieții Regelui Mihai. A lucrat la editura Vellant și apoi la Nemira. Face parte din echipa revistei Iocan. Are doi copii încă mici, o uriașă putere de muncă și optimism cît pentru două vieți.

Cristian Teodorescu:Unde te duci?

Irina Georgescu Groza:De data asta, compasul a alunecat într-un arc mai larg și mă trimite la Vancouver, în Canada – pe coasta cu ploi, nu pe aia cu zăpezi și îngheț. Bine, dacă iau vaporașul pot ajunge și mai departe, în Alaska, de aceea am strecurat în bagaj gulerul de blană și ochelarii cu lentile roz.

C.T.:De ce pleci?

I.G.G.:Compasul stă în buzunarul soțului meu, programator talentat și căutat. Într-o zi banală de toamnă a primit o ofertă de lucru la Vancouver și, după cîteva luni de despicat fire încurcate, am hotărît să riscăm. E drept, dacă în ultimii ani nu s-ar fi acumulat atîtea nemulțumiri, poate nu am fi renunțat la lumea noastră pentru necunoscut. Dacădna Dăncilă ar fi avut o altă slujbă, dacă domnul acela cu figură de șoarece-devorator-de-întrebări n-ar fi ridicat degetul mijlociu în Parlament, dacă celălalt, care a fost șofer, nu ar fi înjurat-o pe doamna din Opoziție, dacă dna Cati ar fi făcut ceva pentru Educație,dacă nu m-aș fi întîlnit la mall cu dna Plumb care s-a uitat cu dispreț la mine după ce i-am cercetat din priviri brațul plin de umerașe cu haine de firmă, dacă odraslele mai sus pomeniților și ale prietenilor lor nu ar mai ocupa funcții publice doar pentru a se alăpta de la țîța banului public, dacă statul și-ar iubi tinerii, dacă…

C.T.:O schiță de autoportret?

I.G.G.:M-am născut la Onești și de la 4 pînă la 26 de ani am trăit în Constanța. În anul în care eu și sora mea, studentă la Arhitectură, descopeream Bucureștiul, s-a prăpădit tata. Mama a rămas sprijinul nostru și, cu timpul, am convins-o să se mute la București, să ne fim aproape. Mama mea a publicat, pe cînd era studentă la Literele din Iași, un volum de poezie. De la ea am prins, de mică, drag de citit și scris, prin clasa a cincea scriam poezii pentru colegii amorezați, care mă plăteau în covrigi. După liceu am plecat în Kansas, unde am fost timp de un an exchange student pentru Rotary Club. Acolo i-am convins pe colegii de liceu că românii nu trăiesc în copaci, că avem și noi tricouri și televizoare – cam asta mă întrebau la început –, le-am citit poezii de Mihai Eminescu și i-am învățat Perinița, înainte să mă întorc în România deveniseră dependenți de ritmul săltăreț și de joaca cu basmaua. În Statele Unite l-am cunoscut pe MS Regele Mihai, cu care am petrecut o după-amiază de neuitat. Cînd m-am întors în țară, am fost pentru Casa Regală, timp de un an, culegător de articole din presa românească. Am și acum un dosar cu articole decupate din România liberă și alte publicații. La Universitatea din Constanța am fost studentă la REI – în anii ’90 era tentant să pui umărul la un pui de economie capitalistă. Am intrat în PNȚCD cînd eram în anul II, am făcut campanie electorală pentru CDR, odată era să fiu înjunghiată de un gibon pus de preotul din Topraisar să ne alunge din sat. Ca să mă salvez, am sărit în mașina de la partid, care mă aștepta cu ușile deschise, noroc cu șoferul, om milos, că a pornit rapid. După niște ani, am aflat că devenise mare în politica locală, dar eu zic că a meritat, avea suflet mare. Era să iau o bătaie și la o coadă la butelii în Constanța, în timp ce ploua cu fluturași aruncați dintr-un elicopter și pe care scria că dacă iese Constantinescu președinte, se întoarce Regele Mihai și o să fie război civil. Nu credeți aceste minciuni! Nu am apucat să le spun mai multe celor trei indivizi nebărbieriți de lîngă mine, că unul m-a amenințat că mă bate cu butelia și, demonstrativ, a dat să mă apuce de gît, așa că am plecat spre o altă coadă cu alți cetățeni păzind butelii goale. În ultima zi de campanie electorală am ajuns în duba Poliției pentru că rupeam de pe stîlpiafișe cu Iliescu. Am avut noroc însă, nu mi-au făcut nimic polițiștii în afară de a mă înjura, iar înjurăturile lor nu s-au referit direct la familia mea, ci doar la sărbătoarea Paștelui care oricum trecuse de o jumătate de an. La politică am renunțat la începutul anilor 2000 și mi-am văzut de serviciu, apăruseră multinaționalele și am avut multe de învățat, am prins și niște sesiuni de training în California, chiar cîteva luni de muncă acolo, și era cu totul altceva pentru că aveam în birou colegi surferi, pe care îi vedeam de la geam, după program, tăind valurile și făcîndu-mi cu mîna. La scris m-am întors după ce au apărut copiii. Am revenit la bunul obicei al citituluicare aredeschis nevoia de ficțiune și pofta de a imagina lumi. Cît am locuit în Belgia, am scris pe apucate, după ce îi adormeam pe copii sau în trenul spre serviciu.Am continuat să scriu după întoarcerea în România și așa au apărut volumul de povestiri Dincolo de ferestre (Editura Casa de Pariuri Literare, 2016) și romanul Noaptea dintre lumi, în minunata colecție „n’autor“, coordonată de Eli Bădică (Editura Nemira, 2018). De vreocinci ani nu mă mai ocup cu problemele economiei capitaliste, ci fac piruete între ficțiunea citită și cea pe care o scriu. M-au ținut ocupată și cîteva slujbe literare, inclusiv secretariatul de redacție al revistei Iocan.

C.T.:De ce Canada?

I.G.G.:Cum ziceam, soțul meu a primit o ofertă la zece ore de fus orar de București și, după ce am întors problema pe toate părțile, am decis să mergem înainte. În Canada n-am mai fost, dar am auzit că e un fel de SUA mai potolită și cu multă vegetație. Îmi va face cu siguranță plăcere să revăd Oceanul Pacific, cu apusurile lui splendide, să caut în librării ce au mai scris Margaret Atwood și Alice Munro și să mă detașez de tristețile României – nu de tot, ci cît să regăsesc plăcerea de a trăi într-o țară civilizată.

C.T.:Poate că e cam devreme, dar te gîndești să te întorci?

I.G.G.:Sigur, România rămîne pentru mine o rană deschisă și frumoasă, care mă va reprimi oricînd între pliurile ei febrile, trandafirii, necicatrizabile, irezistibile.

C.T.:În ce condiții te-ai întoarce?

I.G.G.:Bănuiesc că mă voi plictisi curînd de viața ordonată și udă de la malul Pacificului. Acolo n-ai voie să fumezi la mai puțin de șase metri de o clădire. Berea nu se găsește la supermarket, sper să aflu pe unde o ascund băștinașii. Oamenii nu stau peste program la birou și luminile caselor se sting în jur de zece seara. Soarele lor nu-i așa arzător, ghiocei nu au, nici mărțișoare, nu mai zic de savarine. Dar dacă băieților mei le va prii școala canadiană și-și vor descoperi îndemînările, amînăm întoarcerea pînă vom crede că și aici le-ar putea fi bine, fără să îi meditez pentru examenul de intrare la liceu, fără să îi știu stresați că programa e prea încărcată și nu mai au timp să facă sport. Vreau ca Luca și Felix să crească învățînd lucruri interesante, nu acumulînd tone de informații inutile. Vom cîntări bine înainte să luăm bilete de întoarcere cît le priește lor noul sistem, dar și ce job mai are dna Dăncilă.

C.T.:Ce vrei să faci acolo?

I.G.G.:Planul A, de la Acasă e cel mai bine,presupune găsirea unui colț liniștit (debaraua, probabil) unde să scriu din nou. Planul B, de la Bani și faimă, mă va scoate din scorbură pentru a mă impune în lumea cea nouă, pentru început mă gîndesc la un post de bibliotecar.

C.T.:Ți-a fost greu să iei această decizie?

I.G.G.:La început am zis: în nici un caz Canada! Mai am cîteva inimi aici pe care nu le pot lua cu mine și îmi va fi greu să le știu departe. Apoi ne-am gîndit că ne putem întoarce oricînd acasă dacă nu ne va fi bine acolo. E doar un arc (mare) de cerc, care se străbate în cincisprezece ore. Argumente pro-evadare am de multă vreme și cu cît călătoresc mai mult, cu atît sînt mai împlinită și Pămîntul mi se pare mai mic și mai frumos.Deci o luăm ca pe o aventură, rău n-are cum să ne facă.

C.T.:Ce lași în urmă?

I.G.G.:Inimi și cărți. Inimile mele, mama și sora mea, unchiul, mătușa, verișorii, prietenii, colțișorul de grădină unde roiesc tînțarii la orice oră, lansările de carte, lecturile, festivalurile, biblioteca. Și ca să-mi lipsească mai puțin, iau cu mine 15 kilograme de cărți, 90% din ele deja citite și de care n-aș putea să mă despart.

C.T.:În ce măsură ți se aplică vorba aceea cu luarea vieții de la capăt?

I.G.G.:Nu-i așa greu de aplicatdacă ai doza aia de neliniște și de curaj, că doar ce s-ar putea întîmpla dacă o iei de la capăt? Numai să fie capătul bun, nu ăla fără luminițe.Au tot fost bucle de viață, cu începuturi memorabile. În ’93 m-am întors la Constanța după un an de liceu înAmerica (cînd i-am zis unei prietene din Kansas că nu m-aș întoarce acasă, m-a convins că sînt norocoasă că am cum să îmi ajut țara care are nevoie de tineri ca să crească și că America era deja mare și bine-mersi), am intrat în politică după ce am auzit la radio că sînt căutați studenți pentru organizația de tineret a PNȚ. După facultate am luat-o de la zero în București și am activat în TUNȚ. Cei mai faini oameni, tinerii pe care i-am cunoscut acolo. Primul capital de încredere pierdut a fost al lor, pentru că erau entuziaști și dispuși să se sacrifice fără a primi nimic în schimb. Cînd organizația a început să sîngereze pe la încheieturi și PNȚ să se clatine, hidra PCR a părut mai puternică decît oricînd. În 2004, ajutată de un prieten dinState, am început să învăț pentru a aplica la burse de master. În 2005 am primit oferte pentru două burse de assistantship, una de la o universitate din Boston, cealaltă din Washington. Dar soțul meu, pe care tocmai îl cunoscusem, nu putea veni cu mine, așa că am rămas la București. Și bine am făcut, așa au apărut Luca și Felix, cu care am emigrat în Belgia, de acolo ne-am întors în România după cinci ani, iar acum am făcutdin noubagajul, e incredibil cît de puține pot încăpea într-o valiză și cît de repede se umple, cam cît îți ia să fredonezi One way ticket.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Povestea e interesant, dar publicul nevinovat nu are de unde sti desire ce vorbeste personajul principal, recte PNT si mai ales TUNT, odihneasca-se in pace ambele

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • O instituție anticreștină

    22 octombrie 2019

    După ce a apelat la criminaliști de import spre a studia colecția de oscioare a șefului de campanie electorală morbidă a lui Klaus Johannis, DIICOT-ul i-a refuzat lui Gheorghe Dincă […]

  • Dictatorul român

    22 octombrie 2019

    Dacă îl punem deoparte pe Emil-Constantinescu-Cel-Învins-De-Securitate, ca pe un fluture rar, orbit și el de strălucirea puterii, dar cu frumoase desene morale pe aripi, insectarul președinților noștri prezintă doar gîngănii […]

  • Bellocrația

    22 octombrie 2019

    Deși termenul poate părea o invenție recentă, nu este. „Bellocrat“ apare la Suetoniu, la Ovidius, Wolfgang Lazius, Johann Pistorius, Plinius, Abraham Bzowski, Scipione Ammirato, Bartholomeo Gramondo și poate și la […]

  • O găina beată va cînta cucurigu pe palatul Victoria, însă foarte încet, ca să nu-l trezească pe Klaus Iohannis

    15 octombrie 2019

    După ce o tînără iraniană și-a dat foc în piața publică fiindcă fusese condamnată pentru port ilegal de nădragi bărbătești, ayatollahii care le interziseseră femeilor accesul pe stadioanele din Teheran […]

  • Elegie pentru Ciuma Roșie

    15 octombrie 2019

    Guvernarea PSD zace azi în colbul istoriei minore, doborîtă de propria fudulie, otrăvită cu propria prostie și sfîrtecată de propria trădare. PNL și Klaus Iohannis se împăunează cu uciderea ei, […]