Istoria nu dă dreptate nimănui

Pe termen lung, poate că istoria nu dă dreptate nimănui. Și nici nu face dreptate. Tocmai de aceea, oamenii trebuie să fie mai importanți decât ideile și decât religiile. Și nu pentru că, pe termen lung, toți suntem morți, cum zice maestrul, ci pentru că istoria e plină de restaurări, reîntregiri, dispariții și decizii politice care au sens doar pe moment sau doar pentru unii. Ce rămâne însă e cum ne raportăm la acele decizii și la ce s-a întâmplat între timp. De aceea, simt o mare lehamite văzând politicianul român scandalizat de „inumanul“ prezentului, dar orb la istorie. Aș vrea să văd, spre exemplu, o abordare sinceră, limpede și cu mare sens pentru generațiile care vin în privința pogromului împotriva evreilor. Un exemplu. Aș vrea să văd asumări, comemorări, evenimente care să aducă acele tragice zile în mentalul colectiv. Aș vrea să văd abordări în manuale, discuții, un președinte de țară care iese din anonimatul unei declarații scrise trimise în neant o dată pe an. Cred că mare parte din dezastrele prezentului – dincolo de ura acumulată punctual – țin și de faptul că raportarea la trecut este una evazivă, asumările sunt cu jumătate de gură, iar educația se face cu sferturi de măsură în privința asta.