Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Istoria Toporului Român

 ► Într-un canal de lîngă comuna Diniaş, judeţul Timiş, a fost descoperit cadavrul unui bărbat de 70 de ani, Matei Voc, care nu mai avea ochi, nici limbă, şi despre care s-a crezut, iniţial, că venise la furat porumb; acum se fac cercetări pentru a se stabili dacă a fost crimă sau accident. Există suficiente elemente care, puse cap la cap de către un om înzestrat cu logică, ar conduce la varianta accidentului: omul, neavînd ochi, n-a văzut şanţul, aşadar a căzut în el. Fiindcă nu avea nici limbă, n-a putut striga după ajutor. Elementar, doctore Watson!

 ► Fraţii Cristinel şi Daniel Pietraru, din Gorbăneşti, Botoşani, lucrau pentru o firmă care face bolţari şi tuburi pentru fîntîni; într-o pauză au mers la bar, să bea bere pe datorie, dar, în loc de bere, barmanul le-a tras cu un ciocan în cap. Cei doi se află acum la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi. Nu ştiu cum s-a ajuns de la beri la ciocane în cap: dacă fraţii ar fi cerut nişte ciocănele de rachiu, aş înţelege – la fel, şi dacă barmanul i-ar fi lovit cu o halbă sau o sticlă!

 ► Satul Drăghiceşti se află în comuna Săpata, care se află în judeţul Argeş, care se află în România, care se află în Europa, care se află pe Terra etc. Asta nu contează: important este că în satul Drăghiceşti se afla un transformator electric, în care nu se mai află uleiul izolant, fiind furat de nişte hoţi. Unde se află hoţii, asta încă nu se ştie. Nici ce au făcut ei cu uleiul; am înţeles de pe net că se vinde cu vreo 7 lei litrul. Deci cred că încearcă să-l vîndă, dacă nu l-au băut deja.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia