Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Istorii corecte politic – Vikingii

Zoom Istorii corecte politic – Vikingii

Nori grei și negri acoperă cerul deasupra Mării Nordului. Localnicii murmură nemulțumiți și parcă ar da din nou vina pe mizerabila vreme britanică. Din fericire, tocmai atunci apar la orizont, colorate în nuanțele vesele ale curcubeului, pînzele flotei vikinge. Iată, o picătură de culoare în viață, asta sigur va îmbunătăți starea psihică a tuturor.

Un anglo saxon: Vai, ne atacă vikingii! Și sînt conduși de Erik Care Rupe Capete!

Alt anglo saxon: Știi, nu e chiar OK să promovezi mai departe aceste idei stereotipe care încurajează xenofobia. Încearcă să exprimi părțile bune ale diversității culturale de secol VIII.

Primul anglo saxon: Sînt conduși de Erik Cel Pro-Activ?

*

– Ia te uită, Ragnar, ce oraș frumos se vede în zare! Englezesc, nu-i așa?

– Așa se pare, Erik Cel Pro-Activ. Dar uite cît de întunecat e.

– Ei, și tu acum, probabil că e și din cauza evului în care se află. Dar noi putem rezolva asta. Niciodată nu e prea tîrziu să aduci lumina în ochii semenilor tăi.

– Adică să-i dăm foc și să-l prădăm?

– Nu, nimic atît de radical.

– Atunci???

– Mai bine să acționăm cu moderație. Întîi prădăm, după aia dăm foc. E destul de neplăcut să umbli printr-un oraș în flăcări.

– Da, cineva s-ar putea răni grav. Sau mai rău, Odin ferește!

– Exact. Ar fi de preferat să putem fura fără să recurgem la violență.

– De acord, Erik, dar n-avem timp să candidăm pentru funcții în aparatul guvernamental local. Trebuie să atacăm, oricît de neplăcut ar fi. Ne cerem scuze pe urmă și aia e.

– Nu știu dacă e o idee bună.

– De ce?

– Dacă sînt și femei în oraș? Vrei să ne iasă vorbe că sîntem sexo-misogini?

– A, nu, asta ar fi teribil.

– Ba merg și mai departe și zic: dacă ofensăm cumva o femeie diversă de culoare?

– Erik, este anul curent 793, de unde naiba femei diverse de culoare în Anglia?

– Poate sîntem într-o adaptare Netflix, Ragnar, și atunci toate femeile sînt diverse și de culoare. De fapt, pun pariu că nu vom găși în oraș decît femei diverse de culoare!

– Aoleu, și atunci ce ne facem?

– Hai să mergem în altă parte.

– Bună idee, hai să mergem în Spania. Îi jefuim pe sarazini, facem și plajă…

– Ești nebun, vrei să ne iasă vorbe că sîntem rasiști?

– Bine, dar religia nu este o rasă…

– Dar poate fi dacă ești îndeajuns de idiot pentru asta! De fapt, nici nu contează dacă este sau nu, contează că noi trebuie să facem mai bine!!!!

– Atunci hai să atacăm mănăstirea aia de taici din Lindisfarne.

– Bună idee, așa toată lumea o să spună că luptăm împotriva patriarhiei opresive.

– Vrei să zici patriarhatului?

– Vreau să zic ambele și mai mult de atît, pentru că sînt progresist și opiniile mele sînt non-binary.

2.418 vizualizări

1 comentariu

  1. #1

    Tare, Frate ! Punctul pe I !

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Iubitori de arta
Big Fish
Carne de pui La Provincia