Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Jocurile de noroc or să aducă ghinion Guvernului Ponta

Zoom Jocurile de noroc or să aducă ghinion Guvernului Ponta

Apărut de un an, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) are un sediu central somptuos în Calea Victoriei nr. 9, pe cheiul Dâmboviței, dar n-are firmă la vedere.

Are circa 500 de angajați plătiți de la buget, cu servicii teritoriale în Sibiu, Suceava, Bistrița-Năsăud, Timiș, Constanța, Dolj și Dâmbovița, dar pe site nu are, de un an de zile, date despre conducere, monitorizare și despre structurile de control. ONJN se mulțumește cu statutul de instituție subordonată Guvernului, așa că și-a luat trompa la purtare și își permite să-ți dea cu tifla în nas când îi ceri date clare. Guvernul Ponta se amăgește că păcănelele vor rezolva problema evaziunii fiscale și vor aduce la buget banii băgați la ciorap de economia subterană, de niște ași în evaziune și economie subterană. Păi, s-o luăm școlărește. Odette Nestor, președintele ONJN, cu rang de secretar de stat, a fost contabila gambler-ilor la firmele de păcănele, ruletă și poker electronic Regent World, Queen Investments, Metropolis Group și Olympic Casino Bucharest. Licența firmei Bingo Metropolis, din cadrul Metropolis Group, pentru care a asudat madam Odette, a fost suspendată de Ministerul Finanțelor, în 2012, pentru că a prejudiciat bugetul cu 1,2 milioane de euro, din neplata taxelor și impozitelor. Or, dacă cu o asemenea parașută vrea Guvernul Ponta să sară peste prăpastia evaziunii, treaba lui, dar parașuta e găurită rău și cu bube de caracter, și o să facă ce-a făcut și până acum, stând de șase pentru mafia păcănelelor. Stați așa, că n-am terminat. Vicepreședintele ONJN este Gheorghe Gabriel Gheorghe, cu rang de subsecretar de stat, fost comisar superior cu probleme la Garda Financiară Sibiu și fost membru în CA al societății Transelectrica (operatorul național de transport al energiei electrice, cea care teleportează procente semnificative din profit în buzunarul băieților deștepți), unde a deținut și demnitatea de administrator provizoriu.

43 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta