Robert, partea mai puțin înzestrată intelectual a renumitului cuplu de frați Negoiță, a fost călcat de procurorii DNA. S-a trezit cu ei acasă, dar și la locul de muncă, unde pontează ca primar al Sectorului 3 din 2012. E bănuit că a construit ilegal un drum de legătură cu un cartier al cărui dezvoltator este fratele său Ionuț. Cazul a fost semnalat anul trecut de Recorder. După percheziții, Robert a organizat o conferință de presă în care a zis că nu i-a făcut niciun favor lui Ionuț. Din contră, i-a făcut un deserviciu. E irelevant ce a mai declarat omul, fiind evident că ne ia de proști. Merită însă amintit cine este Robert Negoiță, în caz că e cineva tentat să creadă în calitățile lui de cetățean onest și de edil preocupat de binele comunității.
Prin 2009, când era parlamentar și mare afacerist în imobiliare, Negoiță figura ca unul dintre cei mai mari datorinici la statul român. N-a dat un ban și a continuat să prospere nestingherit. Astăzi, datoria lui la ANAF e în jur de 55 de milioane de euro. Asta ca să ne reamintim cum stă treaba cu solidaritatea în austeritate impusă pulimii de Bolojan. Din 2012, de când a fost ales primar de sector, Robert s-a dedat la o grămadă de potlogării soldate cu acuze de abuz în serviciu, falsuri în acte publice, emiteri de autorizații ilegale. Lista dosarelor e lungă. Unele s-au clasat, altele zac prin tribunale în așteptarea judecării. Dar având justiția ca aliat, Robert nu are de ce să-ți facă griji pe partea infracțională.
Să nu uităm nici viața lui sentimentală, care a culminat în 2010 cu un dosar de prostituție cercetat de DIICOT, în care a fost menționat consistent. Presa vremii a relatat inclusiv despre posibile relații intime, inclusiv cu tinere minore. Însă el a respins aceste acuzații și până la urmă nu a fost condamnat penal. Desemenea, Robert știe a căzni pianul. Uneori, în momente de plutire artistică, se filmează zdrăngănind nevinovatul instrument și postează pe rețelele de socializare.
Acesta este portretul sumar al omului care conduce de aproape paisprezece ani Sectorul 3. Într-o lume mai bună, toate cele enumerate mai sus l-ar fi împiedicat să fie votat și șef de scară. În cea în care trăim, cota lui de popularitate are mari șanse să crească și să câștige fluierând și următoarele alegeri.
M.T.
2.184 de vizualizări







Intr-o lume mai buna, primar la Sectorul 3 ar fi Chlotilde Armand, sau Nicusor Dan. Sa traiesti tu intr-o lume mai buna. Negoita zice ca nu e in legalitate din cauza ca Nicusor a blocat PMB. Asa catastrofa de primar a fost catastrofa de presedinte, sau minte Negoita?
Mai anagrama a organului nu obosesti niciodată sa fii idiot? Simțul ridiculului nu ti pune vreun senn de intrebare?
Idiotii au convingeri, eu am pus o intrebare. Un neidiot ar cerceta cum se apara Negoita, care e povestea, daca chiar a blocat Nicusor preluarea terenului de la frati-su’. In loc sa fii neidiot, sa studiezi problema, faci o gluma care consideri tu ca e inteligenta. Ce sa-i raspund eu unuia de categoria ta? Esti enorm de inteligent, iar eu sufar foarte, foarte tare dupa ce ti-am citit mesajul. Ai putea chiar sa mergi la Dan Negru, la un concurs cu litere, cu cuvinte.
Negoita asta e un Mazare de bucuresti cum a facut ala prapad in constanta face si panarama asta in bucuresti…oare cum raspunde Anaf-ul in privinta celor 55 de milioane de euro dataorie la stat de ce nu-i pune lu hotul de fratiso niste sechestre pe blocurile alea? Bolojane poate modifici putin legea pentru recuperarea prejudiciului ca sa nu mai frece menta Anaf cu plevusca si sa dea in cap la rechini…apropo de Mazare, si acuma inaseaza spaga pe hotelurile plasate le pretini prin Mamaia…Aferim!
exact , scurt și la obiect , păcat că Roberto o să citească articolul fără să înțeleagă ce a citit
Dară voi Miticii din sectorul trei nu aveți vină că ați votat un Negoiță neghiniță paișpe ani ?