9 iulie
Dragă jurnalule, nu mai suport. Simt că nu mai pot. Se scriu prea multe calomnii despre mine. Ba că am atacat un turist, ba că am alergat un schior, ba că am coborât din pădure în calea mașinilor. Aș vrea să fie clar, în primul rând, că nu l-am alergat pe schiorul ăla ca să-i fac rău. Voiam doar să-l întreb cât e ceasul. De când e o crimă să știi ora exactă? Iar atunci când cobor pe șosea și ies în calea mașinilor nu vreau decât să dirijez circulația, să fluidizez traficul. Crede-mă, dragă jurnalule, nici mie nu-mi convine că fac două ore până la Brașov și merg tot drumul numai într-a doua.
10 iulie
Am avut azi o întrevedere cu Tánczos Barna. Ca ministru al Mediului, a ținut să mă asigure că e foarte proastă calitatea aerului și-a apei din orașele României și că, prin urmare, nici carnea localnicilor nu e bună pentru consum. M-a sfătuit să mă îndrept spre iepuri, bursuci și mistreți, care-s crescuți în natură.
Deci atât a înțeles el. Că eu îi atac pe oameni ca să-i mănânc. A trebuit să îi explic că eu mă apropii de oameni doar ca să-i întreb cât e ceasul, iar asta nu mereu, ci doar în zilele în care am programare la dentist.
12 iulie
Am primit azi prin poștă un frumos ceas de mână electronic, care se-ncarcă singur de la soare și-mi arată ora exactă. Alături era o scrisoare de la Tánczos Barna, în care-mi spunea că nu mai e nevoie să mă apropii de oameni, pentru că acum pot afla singur cât e ceasul. Frumos gestul, n-am ce zice. Partea proastă e că mi-am terminat ieri lucrarea la dentist și acum pur și simplu nu mai am ce face cu ceasul. Cred că o să cobor la noapte în sat, să-i întreb pe localnici și pe turiști dacă-l vrea careva.
