Dragă jurnalule, am avut o săptămînă nebună. Încă mai gîfîi și acum de la cît am fugit de reporteriștii și jurnaloii aserviți statului paralel. N-am mai alergat atîta din liceu, iar în liceu n-am alergat deloc, că eram scutită la sport pe caz de boală. N-au găsit boala nici pînă în ziua de azi, dar mă gîndesc că, dacă nu s-a manifestat pînă la vîrsta asta, nu mai apare. Pe lîngă reporteriști m-am hărțuit foarte tare și cu protestanții ăștia nenorociți de la Palatul Victoria. Într-o seară lucram pînă tîrziu în noapte, ca de obicei, să termin un macrameu, cînd cred că au intrat niște protestanți în clădire și m-au sechestrat în biroul meu. Am țipat și am strigat și am bătut în ușă cu pumnișorii mei mici și delicați, dar nu s-a deschis. A doua zi dimineață a venit femeia de serviciu și mi-a zis ca ușa se deschide invers, dar eu de unde să știu că se deschide invers? De aia îi bănuiesc pe protestanți că au intrat în clădire și au făcut ușa să se deschidă invers, dar să se închidă și mai invers. Nu m-ar mira nici să aflu că au schimbat direcția în care se învîrte Soarele în jurul Pămîntului, la cît de drogangiști și marihuaniști sînt.
Pe 1 octombrie am fost la începutul de facultate la Craiova. Am avut coșmaruri toată noaptea că sînt iar la școală și sînt nepregătită, dar asta se întîmpla oricum tot timpul. Coșmarul cel mai mare era că n-aveam părul aranjat, așa că m-am sculat cu noaptea în cap și mi-am aranjat părul, dar am plecat cu părul ud și nu știam ce să fac la Craiova, acolo în sală, așa că am găsit un bec mare și luminos care făcea multă căldură și m-am pus în dreptul lui. După aia a venit un om și mi-a zis că stau cu capul în dreptul proiectorului și nu se vede. M-am uitat în spate și nu era nici un proiector, nici un decan, nimica. Era doar becul ăla. Nu știu cine e proiectorul ăsta de la Craiova care s-a plîns de mine, dar dacă aflu cine e îl dau afară, că eu am o funcție mult mai importantă. Ultimul lucru care m-a îngrijorat foarte tare săptămîna asta a fost treaba cu referendumurile și căsătoriile între gay. Eu nu vreau așa ceva la mine în țară. Ce mai fac fetele sărace de la țară dacă bărbații se însoară doar cu bărbați? Cum mai ajung ele mari doamne la oraș? Ce fac ele cu zestrea? O mănîncă moliile. Nu-mi place așa și nu-mi place nici treaba cu adopțiile. Adică să trăiesc tot timpul cu frica că pot să vină doi bărbați să mă adopte? Ce înseamnă asta? Eu sînt femeie măritată, nu se poate așa ceva. Acestea sînt motivele mele pentru care merg să votez la urme. Și vă invit și pe voi să mergeți la urme, pentru că cine rîde pe urme rîde mai bine. N-am înțeles niciodată ce înseamnă asta.
