Justiția e oarbă, dar miroase carnetele de partid

Statul de drept există la noi, la vlahi, doar atunci cînd Justiția stă drepți în fața politicului, care stă și el drepți în fața Justiției, suficient cît să-și strîngă mîinile, fără ca măcar să se privească în ochi. Căci nu e nevoie, se știu de la o poștă și se miros de la distanță. Parfumul fetid al acestui concubinaj parazitar e cel mai vizibil sus, în cele mai înalte cercuri ale simbiozei. Politicienii cei mari se fac că nu mai vor pensii speciale, însă judecătorii de la Curtea Constituțională spun că nu se poate. De parcă pensiile speciale au venit de undeva dintr-un a priori al existenței, de parcă însuși Marele Prieten Imaginar le scrisese pe plăcuțele date lui Moise.

Shit rolls down the hill, zice o vorbă, astfel că simbioza asta sinistră se propagă pînă în ultimul orășel de provincie. Să vă dau un exemplu.

Un primar – să-i zicem, la întîmplare, Pleșa Codru Gabriel – se trezește peste noapte șef peste un orășel de provincie, să-i zicem Alba Iulia, și începe să confunde bugetul orașului cu propriul buzunar. Și începe să își sponsorizeze postările de pe pagina personală de Facebook cu banii Primăriei. Mai o urare de Sfîntul Cutărică, mai să anunțe că va merge nu știu unde, mai că va urma să meargă la te miri ce post TV, chestii care n-au vreo legătură cu activitatea de primar.

Un cetățean – să-i zicem, la întîmplare, eu – scrie despre măgărie și face un denunț, bașca trimite și mură în gură dovezile incriminatorii.

Organele cele viguroase ale statului se pun pe cercetat. Trec aproape DOI ANI și, la cîteva săptămîni după ce primarul anunță, întîmplător, că se înscrie în PNL, emit o ordonanță de clasare.

Un procuror – să-i zicem, întîmplător, Adrian Ioan Căbulea, șef al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Alba – zice că treaba a fost cercetată intens, a fost identificat suspectul, care – întîmplător – nu e primarul, ci un consilier al primarului și că, de fapt, cazul trebuie clasat, că nu s-a produs nimic, tot ce a făcut primarul proaspăt PNL e OK, că el cheltuia în calitate de primar, deci în interesul cetățenilor.

După cîteva zile de citit și recitit ordonanța, la lumină de neon, căci era venită din noaptea minții, un cetățean – să zicem, la întîmplare, eu – contestă ordonanța de clasare și trimite explicații, dovezi, trimiteri la lege, tot ce trebuie.

Procurorul-șef, desigur, analizează contestația și, după ce apreciază că „preocuparea pentru respectarea legii (…) este sub aspect moral justificată și meritorie“, respinge plîngerea pe motiv că denunțătorul nu are calitate procesuală, că n-a fost el păgubit de acțiunile reclamate.

Justiție de top, este?!